În perioada comunistă, îmbogățirea unui grup restrîns de indivizi a fost făcută prin sărăcirea întregii populații. După 1990, bogăția a trecut din mîinile vechii conduceri a Partidului în mîinile celei noi, Partidul însuși fiind supus unor intervenții estetice în acord cu gusturile elitei intelectuale, sensibilă la frumos, fiind prin urmare dispusă să vadă în problemele de caracter ale tefelimii doar nesemnificative tulburări de creștere.
Diferența este că în perioada post-comunistă sărăcia a început să fie însoțită de spectrul morții, membrii superiori ai clasei politice simțind nevoia să-și asigure poziția prin amenințarea cu extincția în masă a populației. Exact oamenii care garantau prosperitatea și pacea aduse de principiile neoliberale (respectate la nivel macro inclusiv de guvernările pesediste, măsurile sociale luate de-a lungul anilor fiind doar un înlocuitor temporar al viitoarelor kituri individuale de sinucidere) sunt cei care au susținut deciziile care au cauzat criza economică actuală și declanșarea războiului din Ucraina, străduindu-se în prezent să-l întrețină inclusiv prin extinderea lui sau/și prin escaladarea lui nucleară.
