marți, 11 mai 2010

Responsabilitatea ca temei al autorităţii (II)

 
Cînd am spus, în prima parte, despre naufragiul în care am ajuns că nu a fost „intenţionat”, nu am înţeles prin asta că el reprezintă un accident. Situaţia în care ne aflăm este neintenţionată doar în măsura în care cei vinovaţi de ea nu şi-au imaginat că deznodămîntul este atît de apropiat. Aşa cum norul de lăcuste care devorează culturile nu-şi pune problema epuizării culturilor (vezi aici despre „investiţiile” recente ale guvernului: http://www.gandul.info/news/lista-companiilor-de-stat-care-au-cumparat-in-4-luni-masini-laptopuri-si-telefoane-de-124-mil-euro-6107208?p=2), tot astfel elita exterminatoare nu vede nici o legătură între prăbuşirea propriei ei locuinţe (vezi suspendarea revistei Idei în dialog), şi aprecierea destrămării familiei româneşti ca „dar al libertăţii” (vezi Mihail Neamţu, „Ortodoxia românească - Deficitul comunicării şi inflaţia retorică”, Idei în dialog, august 2008). În cinismul ei fără margini, elita continuă să vorbească despre educaţia de acasă (http://ro.altermedia.info/educatie/educatie-fara-stat-cum-functioneaza-homeschooling-ul-seminar-cu-greg-rehmke_19581.html) după ce a făcut tot ce putea ca nici un „acasă” şi nici un copil să mai fie cu putinţă.