În martie 2018, electoratul PSD era de 45% (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/sondaje-psd-cade-abrupt-pnl-si-usr-cresc-891318). În septembrie-octombrie avea 28% (https://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2018/10/13/5bc1d500df52022f757772b1/orig.png) În decembrie 2018, ajungea la 25% (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/sondaj-imas-psd-s-a-prabusit-in-sondaje-pe-ce-loc-sunt-usr-si-mri-1044059).
PSD-ul s-a prăbușit practic în urma numirii lui Dăncilă ca prim-ministru în ianuarie 2018. Cu toate acestea, Dăncilă a primit 34% din voturi la alegerile prezidențiale din noiembrie 2019. Asta pare să sugereze că la referendumul pentru familie din octombrie 2018, PSD-ul ar fi putut realiza prezența necesară atingerii pragului de validare. Faptul că nu și-a propus acest lucru demonstrează că a lăsat referendumul pe seama societății, a BOR și a comunităților creștine ne-ortodoxe.
Deși electoratul urban a pretins că nu a participat la vot pentru că s-a temut că PSD-ul va profita de ocazie pentru a modifica Constituția după bunul lui plac, în realitate mediul urban a boicotat referendumul pentru că s-a temut mai degrabă să nu fie perceput ca fundamentalist, anti-european și, bineînțeles, pesedist. Pentru a-și salva onoarea, clasa de mijloc urbană a validat o noțiune despre familie care este anticreștină și care subminează temelia culturii și civilizației europene. Lucrurile trebuie spuse foarte clar: clasa de mijloc a preferat să sacrifice instituția fundamentală a societății, familia, pentru a salva imaginea onorabilă despre sine ca lume bună, adică deschisă, progresistă, evoluată. La fel ca vaccinarea anticovid, referendumul pentru familie a reprezentat pentru lumea seculară (care continuă să se considere creștină din motive pe care nu le voi discuta acum), un rit de trecere, în cadrul căruia a participat conștient la etapa inițială a oricărui rit de inițiere, cea a separării (de lumea tradițională românească), urmînd ca etapa tranziției să fie realizată prin justificarea și consolidarea deciziei inițiale prin activism politic asumat și practicat în grupul de prieteni și în viața de familie. Etapa finală a ritului, a întoarcerii în comunitatea inițială, a fost înlocuită de o transformare personală și de realizarea unei comunități noi în cadrul unei rețele de indivizi transformați la rîndul lor.
Mircea Eliade arăta că elitele se folosesc de „extravaganță și ininteligibilitate” ca de un mijloc care permite accesul la o gnoză de inițiere, iar acest caracter extravagant, ieșit din comun, tinde să fie asumat și de mulțimea care aspiră să participe la statutul elitei:
„… «elitele» găsesc în extravaganța și ininteligibilitatea operelor moderne prilejul unei gnoze inițiatice. Este o «Lume nouă» construită din ruine și enigme, o lume aproape privată, pe care cineva ar dori să o păstreze pentru sine și pentru foarte puțini inițiați. Dar prestigiul dificultății și incomprehensibilitatea sunt de așa natură încît, foarte curînd, și «publicul» este cucerit și își proclamă deplina acceptare a descoperirilor elitei” (Myth and Reality, New York, Harper & Row, 1963, p. 190).
Odată cu vaccinurile anticovid și cu manifestarea publică a credinței față de știință, a devenit posibil pentru un număr larg de oameni să aspire la sau cel puțin să pretindă un loc în cadrul comunității de „aleși” prin parcurgerea etapei inițiatice a vaccinării. După cum am avut ocazia să observ în mai multe cazuri, cel vaccinat are sentimentul că a parcurs o încercare inițiatică și că-și merită locul printre cei aleși. Astfel, oameni de o condiție intelectuală modestă, lipsiți de o instrucție minimă, tind să se refere la toți cei nevaccinați, atît la cei din propria lor categorie intelectuală și socială, cît și la cei dintr-un mediu educat, ca la niște persoane primitive, lipsite de inteligență, cultură și responsabilitate. Vaccinarea este un rit de trecere care-i permite celui care-l îndură să facă parte dintr-o lume care altfel i-ar fi fost inaccesibilă. După cum s-a întîmplat în cazul referendumului pentru familie, beneficiarii ritului de trecere secular nu revin îmbogățiți în propria lor comunitate, ci formează noua comunitate, a „mîntuiților”, respectiv a vaccinaților care au recunoscut puterea noii divinități și înțeleg să-i slujească mărturisindu-i puterea de viață și condamnîndu-i pe păgînii care încă se mai îndoiesc.
Disponibilitatea clasei de mijloc din 2018 de a sacrifica familia este reluată acum, în disponibilitatea ei de a sacrifica libertatea individului pentru a salva acea „lume nouă” despre care vorbea Eliade în pasajul citat. Lumea nouă îți oferă adevărata libertate și adevărata viață. Adevărul continuă să fie și în această cripto-religie eliberator. Însă noul criteriu al adevărului al religiei științei nu mai este tradiția, ci formula ininteligibilă a expertului, a savantului. Cu cît acest criteriu este mai inaccesibil, cu atît adevărul pe care-l determină este mai adevărat. „Lumea nouă” accesibilă prin riturile seculare de trecere nu este o lume întemeiată în tradiția unei experiențe spirituale, ci o utopie, o ordine imaginată în acord cu mitologia progresului tehnico-științific nesfîrșit, din care singurul lucru imposibil este întoarcerea.
