Realitatea este una dintre principalele victime ale spiritualismului ortodox. Spiritualismul constituie forma deformată și esențial anticreștină a spiritualității ortodoxe (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/09/ortodoxia-romaneasca-intre.html), și poate fi întîlnit în special în mediul ortodox educat. Astfel, ortodoxul educat poate fi recunoscut nu doar prin faptul că manifestă incertitudini, perplexități și dileme, cum observam în urmă cu un an (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/12/sarbatori-prefacute.html), ci, mai ales, prin convingerea sa că adevărul și idealul converg, fără să bănuiască că tocmai prin această convingere contribuie în mod decisiv la subminarea legăturii fundamentale dintre adevăr și realitate.
O spiritualitate falsificată prin reducerea ei la spiritualism va identifica întotdeauna adversarul în materialism, falsificînd astfel și înțelegerea creștină a materiei și a creației în ansamblul ei. Spiritualismul dominant astăzi în ortodoxia românească ne ajută să înțelegem de ce ortodocșii români se simt tentați, sau cel puțin obligați să se asocieze cu orice poziție spiritualistă (și chiar spiritistă, dacă avem în vedere autoritatea de care se bucură printre ortodocși o publicație neopăgînă precum Formula As, unde ocultismul și ortodoxia coexistă într-o armonie cosmică); de ce există o solidaritate tacită între antimarxiștii ortodocși și simpatizanții legionarismului; de ce cultul sfinților închisorilor a devenit criteriul exclusiv al autenticității credinței ortodoxe; în fine, de ce umanismul și cultura sunt priviți cu încredere, ca aliați posibili ai creștinismului împotriva barbariei materialismului.
Idealul este revoluționar. El se naște din convingerea că realitatea trebuie schimbată conform unei realități ideale, aflată într-o ordine originară, pură. Pentru idealist, realitatea actuală nu poate fi restaurată, ci trebuie distrusă pentru a face loc realității – lumii – care ar trebui să fie. Idealul presupune ca premisă fundamentală caracterul redefinibil al realității. Idealismul este o formă de hybris; mai precis, el este, după cum îl descrie Glenn Tinder, o inversare a realității Dumnezeului-om și, prin urmare, o contestare a Întrupării (vezi „Putem fi buni fără bunul Dumnezeu? Despre semnificația politică a creștinismului”, secțiunea „Omul-dumnezeu versus Dumnezeul-om” la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2009/06/putem-fi-buni-fara-bunul-dumnezeu.html.) Într-o compilație de citate pe tema umanismului secular, acest eseu al lui Tinder – menționat aprobator – este practic contrazis prin citarea nefericită a unei observații a lui Roger Scruton unde filozoful britanic deplînge faptul că „noul umanism dedică prea puțin timp preamăririi omului ca ideal. Nu spune nimic, sau aproape nimic, despre credință, speranță și filantropie, lansează o critică distrugătoare asupra patriotismului; manifestă desconsiderare față de acțiunile întreprinse în apărarea familiei, pentru promovarea binelui comun și a înfrânării sexuale, valori care i-au însuflețit pe părinții mei. În loc să idealizeze omul, noul umanism Îl denigrează pe Dumnezeu și defaimă credința în Dumnezeu, pe care o consideră slăbiciune umană”. (Irina Bazon, „Putem fi buni fără Dumnezeu?”, https://ziarullumina.ro/teologie-si-spiritualitate/theologica/putem-fi-buni-fara-dumnezeu-149393.html, subl. prin italice adăugată de mine, G. F., pentru evidențiere.) Or, problema umanismului mai vechi sau mai nou constă tocmai în idealizarea omului; dacă-l denigrează pe Dumnezeu este tocmai pentru a-l putea preamări pe om fără măsură, de vreme ce omul dă măsura realului.
Convingerea greșită pe care este întemeiat spiritualismul ortodox contemporan îi face incapabili pe creștinii ortodocși să recunoască adevărata spiritualitate ortodoxă și, astfel, să-și identifice just adversarul, care tinde să fie perceput mai degrabă ca un aliat puternic și de încredere. Definind neomarxismul ca pe o ideologie materialistă, opusă idealului creștinismului spiritualist, ortodocșii antimarxiști nu fac decît să corupă adevărul învățăturii creștine, transformat într-un ideal spiritual.
Unul dintre lucrurile esențiale care-i scapă iremediabil acestei spiritualități ortodoxe corupte este faptul că tocmai obiectivele ideologiilor de stînga sau de dreapta reprezintă idealuri în raport cu descrierea creștină a realității. Orice ideologie sau sistem religios sunt însuflețite de un ideal, adică de o utopie, de o narațiune alternativă a salvării. Idealurile sunt forme secularizate sau religioase de interpretare și de orientare a istoriei, a omului și a mîntuirii. Creștinismul este opus idealului, iar idealul se opune creștinismului așa cum spiritualismul ortodox este opus spiritualității ortodoxe.
Astăzi, este dificil să fii ortodox dacă nu ești pe rînd sau în același timp antimarxist, umanist, gnostic și filolegionar. Cu alte cuvinte, nu poți fi ortodox dacă nu ești în primul rînd idealist. Toate aceste secte idealiste care dețin astăzi monopolul asupra ortodoxiei românești ne-au înstrăinat de spiritualitatea ortodoxă, înlocuind harta realului constituită de spiritualitatea ortodoxă veritabilă cu reperele amăgitoare ale idealului.
