„Le-a răspuns Iisus: Oare, nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Şi unul dintre voi este diavol! Iar El zicea de Iuda al lui Simon Iscarioteanul, căci acesta, unul din cei doisprezece fiind, avea să-L vîndă.” (Ioan 6, 70-71)
Cînd Hristos le spune ucenicilor că El este pîinea vieții, iar cine nu va mînca trupul Fiului Omului și nu va bea sîngele Lui nu va avea viață (Ioan, capitolul 6), o parte dintre ucenici consideră că Învățătorul a mers puțin cam departe și prin urmare se hotărăsc să-l părăsească: „Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El.” (Ioan 6, 66). Nu doar că Iisus nu i-a chemat înapoi, promițîndu-le că de dragul unității nu va mai atinge subiecte sensibile, dar i-a întrebat în plus pe apostoli dacă nu doreau să plece și ei. Este important aici și răspunsul cinstit al lui Petru. Petru nu zice „păi, de ce să plec, că eu de-abia aștept să-ți mănînc trupul și să-ți beau sîngele!” Nu zice nici „Hei, eu nu-mi pun problema. Cum zici tu, boss, așa rămîne. Dacă zici tu că pîinea este trupul Tău sau că trupul Tău este pîinea, pentru mine e tot aia. Doar mă cunoști, știi că mănînc orice”. Petru zice de fapt „aș pleca și eu, dar n-am la cine. Pentru că nimeni n-are ce ai Tu” (mai precis, în textul evanghelic: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice. Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.” Ioan 6, 68-69)
Aceste cuvinte ale vieții veșnice au fost păstrate și transmise de Biserică de peste două mii de ani. În acest timp, unii au plecat, încercînd să ia o parte din aceste cuvinte cu ei, oferind alternative confortabile celor care se mulțumesc cu mai puțin decît cu Trupul și Sîngele Domnului. În zilele noastre însă, păstorii noii ortodoxii simt nevoia de a oferi nu mai puțin, ci mai mult decît Trupul și Sîngele Domnului. În noua lor chemare de manageri ai filialei locale a ortodoxiei globale, ei aduc de sus, din cerul providenței euroatlantice, noua mană a fondurilor europene și a păcii geostrategice.
