„Călăii”, „Victimele” și „Complicii” sunt temele celor trei volume ale lucrării lui Thierry Wolton, O istorie mondială a comunismului. Însă în afara oamenilor de stînga și a diverselor secte conspiraționiste, puțini dintre oamenii normali de astăzi ar fi dispuși să admită că sistemul care a înlocuit comunismul ar putea fi descris din aceeași perspectivă a unei crime mondiale.
Diferența dintre dezastrul produs de comunism și cel produs de capitalismul neoliberal de după 1990 este comparabilă cu diferența dintre tumora benignă și cea malignă. După comunism refacerea era cu putință pentru că țesuturile anormale nu erau răspîndite în întregul organism. Neoliberalismul a venit însă cu diverse tipuri de forme canceroase deghizate în tot atîtea formule salvatoare (societatea deschisă, „o țară ca afară”, diversitate, alteritate, ecumenism, tradiționalism, globalism) care au atacat fiecare organ vital al națiunii noastre.
Cultura postcomunistă a fost mai distructivă decît ordinea comunistă în primul rînd pentru că a fost o cultură, nu doar o simplă ideologie. În al doilea rînd, pentru că nu s-a mulțumit doar cu redefinirea anumitor aspecte ale realității (social, economic, politic, religios), ci a impus redefinirea realității în esența ei. În al treilea rînd, pentru că a fost impusă de segmentul educat, nu de niște brute sociopate reduse mintal și afectiv. Cînd deplîngem acțiunea activiștilor civici de astăzi, ignorăm faptul că rolul lor corespunde celui al buldozeriștilor, excavatoriștilor și muncitorilor care participau în comunism la demolarea edificiilor reprezentative ale culturii normalității. Echipele revoluționare ale oengeștilor acționează întotdeauna cadrul unui proiect stabilit „de sus”. Diferența este că de data aceasta „sus” nu mai reprezintă directivele PCR, ci autoritatea oamenilor de cultură. Școala reformată nu poate să apară decît în cadrul unei culturi reformate și în cel al unei Biserici (ortodoxe) reformate. Școala nouă corespunde unei culturi noi și unei ortodoxii noi. Cultura clasică a fost distrusă de cărturari, de teologi și de filozofi, adică de lumea respectabilă – filologi, filozofi, istorici, teologi –, beneficiara unei educații clasice.
