Reprezentanții juridici ai companiilor care vindeau alcool în singura rezervație de indieni din South Dakota unde alcoolul era interzis justificau operațiunea prin invocarea regulilor fundamentale ale pieții: cerere și ofertă (https://www.theguardian.com/society/2017/sep/29/pine-ridge-indian-reservation-south-dakota). Operațiunea economică a provocat în comunitatea Lakota un „genocid lichid”: dependența de alcool a generat dependența de droguri, care au dus, împreună, la o rată a sinuciderii de patru ori mai mare decît media națională din SUA. Criminalitatea era în creștere de la un an la altul.
Însă nu doar alcoolul duce la droguri, ci și dependența de jocurile de noroc. De fapt, dependența de jocurile de noroc este suficient de puternică ea însăși pentru a duce la sinucidere și fără contribuția drogurilor sau a alcoolului (https://ziarullumina.ro/societate/reportaj/rugaciunea-i-a-deschis-drumul-spre-vindecare-176359.html). Doru Bușcu consideră că „drogul norocului” este asigurat chiar de cei care ar trebui să fie în slujba poporului, parlamentarii și membrii guvernului: „În guvernele României și în parlamentele României s-au întocmit actele acestei largi distribuții de droguri. Jocurile, amanetul și cămătăria IFN au fost și sînt menținute pe piață în formele grotești de azi de carteluri politice, cu știința și complicitatea serviciilor secrete și a instituțiilor de control.” (https://www.catavencii.ro/editorial/adevaratele-droguri-si-adevaratii-dealeri/)
Nu sunt însă convins că este vorba numai despre bani în această afacere, cum pare să creadă editorialistul de la Cațavencii. De ce s-a dezvoltat această industrie mai ales în ultimii zece ani, adică după ce societatea românească a fost slăbită în fibra ei morală, după ce economia românească a fost desființată prin experimentele neoliberale, după ce sistemul românesc de învățămînt a fost redus la un curs de utilizare a calculatorului, după ce familia, credința ortodoxă și ființa umană au fost redefinite? De ce au ajuns brusc atît de mulți români să creadă că numai norocul îi mai poate salva?
Spre deosebire de băuturile alcoolice, jocurile de noroc și drogurile produc dependență de la prima doză. Însă nevoia la care răspund jocurile de noroc și drogurile nu este creată de ele. Este creată de un sistem social în care valoarea omului este exclusiv de natură economică. Cînd se orientează spre jocurile de noroc ori spre droguri, individul vrea de fapt să fie mai mult decît i se spune că este. Vrea ca el să conteze și vrea ca viața să conteze. De aceea, își riscă viața economică pentru o altă viață, pe care nu poate decît să o presupună de vreme ce i-a fost retrasă de actuala cultură. Întrucît circuitul economic este un circuit al morții, individul vrea să iasă din această cursă a morții prin extazul cîștigului sau al drogului. Paradoxal, dependentul de păcănele sau cel de droguri vede mai limpede moartea (ca neîmplinire) decît omul normal, însă greșește încercînd să scape fără să-și dea seama că mijloacele de salvare îi sunt puse la dispoziție chiar de moartea însăși.
Un întreg segment social este condamnat la moarte de actualul sistem politic din România, iar cei care recurg la jocurile de noroc sau la droguri sperînd că se vor salva astfel nu fac decît să urmeze scurtătura sigură spre dezintegrarea totală – fizică, morală, mintală, sufletească. În realitate, atît cererea de noroc, cît și cea de eliberare de suferință prin droguri au o singură ofertă: moartea, după cum ne amintește părintele Cleopa (https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/idolul-noroc-moloh). Iar cînd această ofertă este propusă unei categorii sociale, ea ar trebui considerată genocid.
