Am citit recent un articol despre bunele maniere ale lui Dumnezeu, unde autorul ne amintește de delicatețea lui Dumnezeu potrivit unei Scripturi citită de altfel destul de selectiv (https://www.christianitytoday.com/ct/2020/july-august/god-of-good-manners.html). Dar nu pot să nu-i dau dreptate autorului: Dumnezeu ne oferă o șansă chiar și atunci cînd noi ne-o refuzăm. Dar asta nu pentru că Dumnezeu este un gentleman desăvîrșit, ci pentru că este un Tată desăvîrșit. Iar Hristos este un Fiu desăvîrșit pentru că este Chipul Tatălui, este asemănarea Tatălui prin ascultarea Sa desăvîrșită.
Hristos a stat de vorbă cu deplorabilii, cu săracii, cu maneliștii, cu handicapații, cu posedații (după ce i-a vindecat), cu păcătoșii, mai puțin cu liderii împietriți ai poporului evreu, cărora nu le-a spus decît cum stau lucrurile în realitate. Cu o singură categorie nu a stat de vorbă: cu trădătorii. Lui Iuda nu i-a spus decît: „Ceea ce faci, fă mai curînd.” (Ioan 13, 27). Dar chiar și așa, atunci cînd Iuda îl indică pe Hristos printr-o sărutare în vederea arestării Lui, Hristos îi spune cu blîndețe: „Iuda, cu sărutare vinzi pe Fiul Omului?” (Luca 22, 48). Apoi vindecă urechea lui Malhus, tăiată de Petru.
Faptul că trădătorii își împlinesc trădarea „cu Dumnezeu înainte!” așa cum Iuda și-a pecetluit trădarea printr-un sărut e un lucru bun. Nu neapărat pentru că le grăbește sfîrșitul, ci mai ales pentru că grăbește venirea Domnului în slavă. Iar atunci cînd Domnul îi va întreba de ce L-au vîndut, drept-măritorii creștini vor răspunde simplu, ridicînd din umeri: „Asta e, trebuie să te adaptezi!”
