Termenul „așezare” vine
din assediare, care în latina medievală însemna a asedia, a
încercui/înconjura/bloca. La rîndul lui, assediare vine din obsidere,
care în latina clasică însemna „a sta” (sedeo) „înaintea” sau „în fața” (ob).
Condiția întemeierii unei așezări este să o cuprinzi stînd în fața ei. Pentru a
te putea „așeza la casa ta” trebuie să fii mai întîi așezat în tine însuți. Și nu te puteai așeza în tine însuți în afara unei lumi.
Dar lumea de astăzi cultivă neașezarea inclusiv în Biserică (sub pretextul condiției creștinului de călător spre Împărăția lui Dumnezeu https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/01/ortodoxia-americanizata.html). Neașezarea este un rezultat al neascultării. Este o lume incapabilă să se așeze în ascultare și, din acest motiv, este o anti-lume. Satul este asediat astăzi de această lume neașezată și de aceea posibilitățile de realizare a locuirii în sat sunt tot mai reduse.
Așezarea nu mai poate fi posibilă astăzi decît în
adîncime, doar ca adîncire și din acest motiv nu poate deveni o așezare și o
locuire veritabilă. Lumea nu poate exista doar într-un plan pur spiritual. Simplul
fapt că o zonă – un anumit cartier liniștit dintr-un oraș, un sat mai izolat –
este mai tihnită nu este suficient pentru ca ea să devină loc, așa cum o
rezervație nu este cu adevărat o sălbăticie. Satul vechi, cartierul civilizat sunt
doar zonele protejate ale unei anti-lumi. Ele nu pot deveni cu adevărat locuri cîtă vreme sunt desprinse de o lume.
