Cu două mii de ani în urmă, Pavel a stat o vreme în Efes (Faptele Apostolilor, cap. 19). Unii s-au bucurat, alții nu prea. Mai puțin încîntați erau cei care aveau cel mai mult de pierdut, adică băieții din circuitul religios păgîn. Cărțile de vrăjitorie, magie și pluralism religios erau vîndute sau topite, statuile idolilor erau tot mai rar comandate, iar întreaga religie „căreia i se închină toată Asia şi toată lumea” (Fapte 19, 27) era pe punctul de a intra în faliment.
Închipuiți-vă că Pavel ar petrece astăzi cîteva zile în București. Că l-ar vesti pe Hristos în spiritualitatea ortodoxă reprezentată de mîntuirea de trup prin suferință, jertfă legionară și integrarea în absolut. Că le-ar vorbi despre înviere unor credincioși în nemurirea sufletului. Că ar chema la înnoirea minții în Hristos într-un mediu ortodox concentrat asupra mentalității deschise. Că le-ar vorbi despre Întrupare închinătorilor la geniu.
Încă din Faptele Apostolilor, știm care este răspunsul credincioșilor ortodocși: „cine este, între oameni, care să nu ştie că cetatea efesenilor este păzitoarea templului Artemisei celei mari şi a statuii ei, căzută din cer?” (Fapte 19, 35)
