Așa cum există o unire în bine, tot astfel există și o unire în rău. Întrucît unirea este un bine, răul folosește binele unirii pentru a-l corupe, orientîndu-l în direcția opusă. Direcția opusă binelui unirii nu este dezunirea, cum sunt făcuți să creadă ortodocșii din România, ci unirea în rău. Unirea în rău este unirea care protejează răul. Această ocrotire și încurajare a răului se realizează și prin principiul sofist care pretinde că orice fel de unitate este în mod necesar una pozitivă. De pildă, atunci cînd ierarhia ortodoxă ignoră fenomenul pedofiliei răspîndit în rîndul clerului superior (vezi linkurile de la sfîrșitul acestui text), unitatea bună a credinței este supusă unității rele a fărădelegii, sfîrșind prin a deveni o unitate coruptă în ansamblul ei. Astfel, corupția realizată de unii lideri din BOR (numai în episcopia Hușilor s-au înregistrat în doar doi ani, și anume între 2015 și 2017, peste o sută de cazuri de viol, vezi la https://safielumina.ro/tenebrele-chiliilor-peste-100-de-violuri-la-husi-ce-stim-dupa-condamnarea-tandemului-bisericesc-onila-jitaru/), este prelungită prin acest mecanism al acceptării asupra întregului corp al ortodoxiei românești, constrînsă să participe la necinstirea Trupului lui Hristos.
Opinia potrivit căreia PS Ignatie Trif ar reprezenta o excepție („acel mecanism intern de autocurățare lipsește în Biserica Ortodoxă Română. Există însă și o excepție, ar fi cu atât mai nedrept să nu o evidențiez: aducerea la Huși a Preasfințitului Ignatie Trif, o minune de om” https://www.cotidianul.ro/preoti-din-episcopia-oradiei-fiti-alaturi-de-fratele-vostru/#google_vignette) este contrazisă însă de refuzul PS Ignatie de a oferi compensații victimelor abuzurilor (vezi refuzul Episcopiei Hușilor de a-și asuma responsabilitate pentru abuzurile petrecute și tolerate în cadrul episcopiei la https://safielumina.ro/tenebrele-chiliilor-peste-100-de-violuri-la-husi-ce-stim-dupa-condamnarea-tandemului-bisericesc-onila-jitaru/, ultima secțiune, „Episcopia nu vrea să plătească”.) Totuși, ținînd cont de admirația PS Ignatie pentru civilizația occidentală, trebuie amintit că Biserica Catolică a plătit daune în jur de 3 miliarde de dolari și asta doar pentru abuzurile săvîrșite de clerul catolic în America de Nord (https://www.pintas.com/practice-areas/sexual-assault/child-sexual-assault/how-much-has-the-catholic-church-paid-in-settlements-worldwide/). Declarația PS Ignatie, prin care Episcopia Hușilor refuză orice responsabilitate pentru dezastrul produs în cadrul ei, demonstrează că Ignatie Trif este o excepție doar în măsura în care nu este la rîndul lui un prădător sexual. Din punctul meu de vedere, însă, prin recomandările acordate unui prădător spiritual din categoria lui Andrei Pleșu, răul produs de PS Ignatie în BOR poate fi considerat chiar mai mare decît cel produs de Corneliu Onilă și gașca lui.
https://www.dezvaluiri.ro/fratele-teodor-un-nou-abuz-sexual-al-parintelui-porno-de-la-caldarusani/
https://www.libertatea.ro/stiri/staretul-acuzat-de-hartuire-sexuala-a-fost-destituit-31713
https://safielumina.ro/epilog-nu-te-speria-toti-facem-asta/