Cumpana. O viziune ortodoxa: Dreptul la mîntuire

joi, 23 ianuarie 2025

Dreptul la mîntuire

Deși avem dreptul la mîntuire, globaliștii ni-l refuză. Dar ce fel de mîntuire este una la care ai dreptul sau una pe care cineva ți-o poate interzice? De fapt, mîntuirea dăruită de Hristos poate fi refuzată de noi mai ales atunci cînd nu știm în ce constă și nici nu ne interesează, ușurînd astfel sarcina călăuzelor mincinoase și ale rătăciților de vocație. Doar în măsura în care nu știe în ce constă mîntuirea, poate poporul român să creadă că are „dreptul legitim la înviere” și „dreptul divin de a-și trăi ceasul demnității” (https://r3media.ro/dan-puric-nu-te-teme-popor-roman/). În religia românismului, mesajul evangheliei este subordonat hristificării neamului, deci falsificării creștinismului.

Poate că pentru românul de astăzi intersectarea unui apel la demnitate națională cu reclame care binevestesc cîștiguri rapide cu ajutorul inteligenței artificiale și confort sporit pentru picioare cu ajutorul pantofilor ortopedici nu reprezintă o problemă.

(https://r3media.ro/dan-puric-nu-te-teme-popor-roman/)

În schimb, încercarea de a-l înlocui pe Hristos cu orice altceva – neamul românesc, UE, regiunea prefrontalului („unde este localizată latența sacrului” https://www.activenews.ro/opinii/Prof.-Ilie-Badescu-Esecul-clasei-politice-in-fata-ideii-de-NEAM.-Romania-in-fata-noului-val-istoric-starnit-de-revenirea-presedintelui-Donald-Trump-la-Casa-Alba-194728) – ar trebui să reprezinte pentru orice creștin o problemă de viață și de moarte. Pentru că doar prin orientarea către falși hristoși, omul își poate pierde mîntuirea. Ea este un drept iar învierea ni se cuvine doar dacă ele sunt niște latențe, ca să mă exprim în algoritmii unui alt programator-manipulator din ortodoxia românească de astăzi. Pentru unii, mîntuirea și învierea sunt date în „regiunea prefrontalului” sau în neamul românesc sau în civilizația occidentală sau în iudeo-creștinism sau în ADN. Dar o mîntuire care stă în puterile omului, ale neamului sau ale oricui în afara lui Hristos este o falsă mîntuire, cel care o promite este un profet mincinos iar cel care o dăruiește este Antihristul însuși.

Moto

„Singura problemă a Părintelui Nicolae Steinhardt era aceea de a cîntări cît anume din ceea ce primise prin botez trebuia convertit într-o atitudine civică de protest fată de imoralitatea, de şmechereala şi de laşitatea ce abundau în jurul nostru. Colindam împreună pădurile Clujului, încercînd să întocmim liste de potenţiali protestatari. Nu ajungeam niciodată la mai mult de cîteva zeci de persoane fiabile, cu care, spunea el, nu puteam face mare lucru. Era nevoie de sute, de mii. Puteam, eventual, să ne salvăm sufletele, dar nu puteam să schimbăm cu adevărat situaţia politică. Era foarte preocupat şi trist pentru asta.”

Virgil Ciomoş („Nicolae Steinhardt era un lucrător ascuns al rugăciunii inimii” Convorbiri literare, nr. 11, 2009,

http://convorbiri-literare.dntis.ro/CIOMOSnov9.html)

„Dacă înţelegem bine textul eshatologic al Sfintei Scripturi, urmează că încrederea şi curajul vor defini pe deplin natura celei din urmă epoci. Cultura „creştină” înconjurătoare şi tradiţiile susţinute de ea îşi vor pierde influenţa. Această pierdere va ţine de primejdia generată de scandal, primejdie despre care s-a spus: „îi va amăgi, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi” (Matei 24, 24).

Solitudinea în credinţă va fi teribilă. Dragostea va dispărea de la faţa lumii (Matei 23, 12), dar cu atît mai preţioasă va fi această dragoste cînd va izvorî dinspre un om solitar către un altul, fapt ce va implica un curaj al inimii zămislit din urgenţa iubirii lui Dumnezeu aşa cum a fost ea arătată în Hristos. […] Dacă vorbim aici despre apropierea Sfîrşitului, nu înţelegem apropiere în sensul timpului, ci în sensul în care ea ţine de esenţa Sfîrşitului, căci în esenţă existenţa omului se apropie acum de o decizie absolută. Efectiv fiecare consecinţă a acestei decizii poartă cu sine cea mai mare potenţialitate şi cea mai teribilă primejdie.”

Romano Guardini, The End of the Modern World, ISI Books, 1998, pp. 108-109 (volumul cuprinde o serie de prelegeri susţinute de Guardini între anii 1947-1949).