Nu știu dacă există un anotimp al căderii stelelor așa cum există un anotimp al căderii frunzelor. În definitiv, trebuie să existe o legătură între ele de vreme ce atît stelele căzătoare cît și frunzele căzătoare sunt purtătoare naturale ale luminii. Cine știe, poate că a existat cîndva în vreun loc oarecare din lumea întreagă – și poate că nu a fost uitată încă – o poveste și despre prefacerea stelelor căzătoare în frunze și refacerea lor din pulberea cosmică a frunzelor căzute.
Frunzele căzute în natură sau pe drum sau pe lîngă o casă, o biserică sau o școală sunt mai frumoase decît cele căzute într-o parcare sau pe lîngă un magazin, sediul unei firme, organizații sau instituții. În locurile naturale frunzele sunt podoabă și miracol discret așa cum sunt doar o mizerie și o pacoste în preajma unor locuri artificiale. Cînd îți este suficientă doar lumina ta, lumina produsă de tine în mod artificial, așa cum le este suficientă oamenilor din casele, școlile, bisericile, firmele, instituțiile și din toate celelalte organizații de astăzi, lumina naturală și purtătorii ei nu sunt decît niște piedici pentru toți oamenii de astăzi căzuți înăuntrul lor propriu.
Există frunze și stele căzătoare. Dar numai omul poate fi o căzătură, adică o ființă decăzută din starea ei naturală de purtătoare a unei lumini care nu-i aparține.
