Apariția unui copil face ca viața să pară interesantă în ciuda faptului că pentru cei mai mulți dintre noi este insuportabil de monotonă și de plictisitoare. Mai precis, copilul oferă o bună ocazie pentru a da o aparență de strălucire unor vieți depersonalizate. Acolo unde lipsește ordinea unei vieți personale, copilul constituie o realizare profesională sau cel puțin o compensație pentru absența oricărei alte realizări. Caracterul profesionist al acestor părinți se vede inclusiv în hotărîrea de a-și împărtăși regulat copiii în timp ce ei nu se împărtășesc niciodată. Nu este nimic personal, just business: Dumnezeu este perceput ca un profesionist absolut, un antreprenor al nevăzutului, iar Biserica ca o corporație eficientă, singura companie privată care a funcționat în timpul comunismului, un fond de investiții pe termen lung fără riscuri și care reușește să iasă în profit chiar și în condițiile crizei pieței religioase.
Majoritatea avantajelor oferite de copii părinților care au știu să vadă beneficiile acestei investiții sunt de natură socială și psihologică. De pildă, copiii sporesc stima de sine, ca să mă exprim în limbajul noii spiritualități comercializată în cotidianul Patriarhiei, Ziarul Lumina. Mai mult, ei ne asigură la un preț accesibil un abonament pe 13 ani de terapie de grup cunoscută și sub denumirea de „ședință cu părinții”.
Pe lîngă toate acestea, copiii consolidează relațiile de familie, ținîndu-și bunicii ocupați pentru tot restul vieții lor.
Există, din păcate, și unele dezavantaje în povestea asta. Precum rezistența cu care copiii se opun efortului nostru de a-i transforma în variante mai bune, adică mai profesioniste, ale noastre. Și faptul că pun întrebări. Și că lucrurile ieftine sau accesibile tuturor, precum o băltoacă sau o frunză, sunt valoroase pentru cei mici. Doar părinții adevărați știu cît de greu este să întorci un copil și să-l transformi în ceva mare, care să poată supraviețui în împărăția oamenilor mari.
