Oamenii nu se mai întîlnesc astăzi pentru că nu mai au o lume comună, o realitate comună. Chiar dacă oamenii nu au perceput niciodată realitatea la fel, cel puțin erau de acord că există o realitate comună față de care trebuie să se conformeze.
Dar omul de astăzi nu-și mai propune să înțeleagă realitatea pentru că i
s-a spus că realitatea nu există. Omul nu poate trăi fără realitate, așa că
după ce i-a fost luată realitatea, i s-a spus că-și poate construi
propria lui realitate. Această realitate proprie, dar impersonală, are mai multe avantaje: nu mai trebuie
să fac efortul de a o înțelege; nu mai trebuie să fac efortul de a mă conforma
ei; și, mai presus de orice, are marele avantaj că poate pretinde că este
adevărată fără ca acest lucru să afecteze pe cineva, de vreme ce toată lumea știe că nu există
adevăr. Realitatea fiecăruia este la fel de adevărată ca oricare alta.
În contrast cu realitatea mizerabilă impusă de comuniști, imediat după 1990 ni s-a oferit o realitate atît de atrăgătoare, încît într-un fel este de înțeles entuziasmul cu care ne-am dorit-o. Imaginea ni s-a părut însă atît de seducătoare, încît am luptat pentru ea, la fel ca Cypher în celebra scenă din Matrix, cînd îi cere Agentului Smith nu doar să-i dăruiască „realitatea” unei celebrități, ci și să uite cine a fost cu adevărat:
