„În Rusia știam cine este dușmanul; aici totul este confuz”, se plînge un rus fugit din URSS în SUA în filmul Moscow on the Hudson (https://en.wikipedia.org/wiki/Moscow_on_the_Hudson). Dezamăgirea rusului culminează prin recunoașterea faptului că în SUA libertatea există, dar oamenii nu dau doi bani pe ea (https://www.youtube.com/watch?v=0H5MS8vjoqw). Desfășurarea ulterioară a evenimentelor din 1990 încoace ne-a demonstrat însă că libertatea exterioară este oferită doar cîtă vreme oamenii nu o prețuiesc, fiindu-le retrasă imediat ce devin conștienți de valoarea ei.
Astăzi însă nu mai este nevoie să fugi din imperiul robiei în imperiul libertății: imperiul libertății vine el la tine și este pe punctul de a înghiți întreaga lume, țară cu țară, pas cu pas.
Titlul filmului, „Moscova de pe rîul Hudson”, voia să sugereze unitatea oamenilor de pretutindeni: faptul că omul este același atît în Moscova, cît și în New York. În ciuda războiului rece, americanii știau că împărtășeau cu rușii o umanitate comună. Între timp, americanii și o mare parte din europeni au devenit convinși de excepționalismul euro-atlantic în raport cu restul planetei și de datoria lor de a-i salva, de a-i naște din nou mai ales pe locuitorii acelor țări care nu împărtășesc proiectul unei singure națiuni globale. Actuala bătălie nu este pentru Kiev, este pentru Moscova. După cum sublinia un apologet al intervenționismului american, „Puterea nu este neutră, iar ordinea se bazează pe ideologie. Rezultatul războiului din Ucraina va fi semnificativ, deoarece va stabili regulile de bază ideologice pentru ordinea globală din secolul XXI.” (David Pan, „Russia, Ukraine, and the Ideological Roots of Conflict”, https://www.telospress.com/russia-ukraine-and-the-ideological-roots-of-conflict/)
Doru Bușcu a formulat de altfel obiectivele reale urmărite de blocul euroatlantic atunci cînd a definit funcția de baterie care-i va fi atribuită Rusiei odată cu eliminarea lui Putin:
„Rusia bîjbîie în continuare în căutarea unui destin adus la zi. De aceea, ar trebui integrată în lumea europeană și cuplată la procesele și mecanismele modernității. După ce Putin va dispărea, după ce războiul va înceta, iar crimele din Ucraina vor fi pedepsite, Rusia merită un proiect geopolitic mai bun. Vocația europeană a lumii slave care se întinde de la Donbas la Ural nu mai trebuie pusă la îndoială: aici ar fi motorul cultural al integrării. Apoi, infinitul teritoriu de pînă la Pacific ar fi rezervația de resurse. Alipită unui proiect politic și economic european incluziv – chiar militar –, Rusia ar completa Occidentul creștin cu ceea ce-i lipsește mai mult: spațiu, resurse și securitate.” (https://www.catavencii.ro/editorial/domesticirea-rusiei/)
Și aici:
„Rusia e parte a culturii europene. Sălbăticită de partea ei asiatică, distrusă de comunism, asuprită de țari, ținută mereu în afara libertății, Rusia are, cu toate astea, profil și aspirație europeană: e creștină, cu instituții, cultură și morală europene, chiar dacă devastate de dictaturi însetate de sînge. Prin urmare, în absența lui Putin, Rusia poate fi proiectată în zece-douăzeci de ani ca membru UE și NATO, ca elementul complementar prin resurse al Occidentului creștin, rațional și pe alocuri democratic. Rusia trebuie recuperată de civilizația ocidentală pentru viitoarea confruntare a lumii creștine cu China.” (https://www.catavencii.ro/editorial/unde-bagam-rusia/)
Probabil că este doar o coincidență, dar este una semnificativă: filmul Moscow on the Hudson a apărut în anul 1984, iar un film despre totalitarism apărut în anul în care Orwell își proiecta celebra distopie ar trebui să ne facă ceva mai atenți în legătură cu observația lui Vladimir Ivanov, saxofonistul rus interpretat de Robin Williams: „Este aceasta de aici libertate? Dacă asta este libertate, înseamnă că este o falsă libertate.”
