Ultimele informații despre manipularea episodului covid confirmă impresia inițială că susținerea acordată de segmentul educat narațiunii oficiale nu a fost motivată de încrederea în știință în primul rînd, ci de încrederea în el însuși, în propria lui autoritate. Din rațiuni de conservare și de supraviețuire socială, intelectualii s-au hotărît să apere autoritatea științei chiar și cu prețul sacrificării adevărului. Așa se explică conformismul tragic al oamenilor educați în fața măsurilor absurde, contradictorii și inumane aplicate de autorități de la începutul lui 2020 pînă astăzi sub pretextul combaterii pandemiei. Fără nici o amenințare, fără nici o presiune din partea autorităților, clasa de mijloc a contribuit în mod liber și direct la întemeierea unui totalitarism biopolitic din simplul motiv de a face parte din acesta.
De la bun început nu a existat un „consens al experților” cu privire la originea, natura, manifestarea, transmiterea bolii și cu atît mai puțin cu privire la tratamentul cel mai potrivit. Nu a existat decît consensul experților angajați de statul neoliberal, stat care, după cum arată un studiu, „prin principiile descentralizării, pieței libere, liberului schimb și al non-intervenționismului nu a făcut decît să sporească puterea economică și socială a corporațiilor majore” fapt care a dus la „noi drepturi pentru corporații care le-au permis noi forme de organizare corporatistă și diminuarea responsabilităților proprii sub pretextul libertății de alegere și a întemeierii unui sistem global cosmopolit” (Hathaway, T. (2020), „Neoliberalism as Corporate Power”, Competition & Change, 24(3–4), 315–337, https://journals.sagepub.com/doi/10.1177/1024529420910382).
Dar iresponsabilitatea, egoismul și alienarea îi pune pe intelectualii care au susținut povestea covid cu spatele la zid. În ciuda apariției fisurilor și falsurilor tot mai vizibile din acest scenariu global, le este dificil să recunoască propria lor complicitate la minciună. Cei care o fac urmăresc scopul dublu de a limita pagubele produse de propria lor orbire și de a reface un prestigiu și o autoritate compromise. Articolul excelent al lui Sohrab Ahmari „Our Soviet Blue-Check Media” abordează această dificultate (https://www.theamericanconservative.com/our-soviet-blue-check-media/), subliniind ușurința cu care complicii de ieri la minciună își acordă astăzi singuri iertarea. Aș observa doar că subtitlul „There can be no amnesty for the unthinking enforcers of the narrative of the regime” („Nu poate exista nicio amnistie pentru propagatorii fără minte ai narațiunii regimului”) oferă deja o amnistie nemeritată prin determinantul „fără minte” („unthinking”), continuînd să-i scuze pe propagandiștii regimului global ca pe niște simpli executanți cărora le lipsește nu doar conștiința morală, ci și nivelul de educație și de inteligență al activiștilor sovietici. Calificîndu-i corect pe jurnaliștii din mass-media oficială drept „aparatcici”, activiști ai aparatului statului totalitar, Ahmari ignoră totuși sprijinul oferit de majoritatea intelectualilor nu doar în SUA, ci și în restul lumii occidentale (inclusiv în România):
„Nu semănați cu nimic altceva decît cu aparatul de propagandă al unui stat ideologic eșuat – aparatcici sovietici din finalul regimului, lipsiți însă de erudiția pe care le-o cerea intelectualilor regimul de la Moscova pe vremuri. Comportamentul vostru pare menit să stimuleze tocmai conspiraționismul pe care pretindeți că îl disprețuiți în public. E ca și cum ai vrea să transformi americanii normali în paranoici incoerenți.
Și nu, să vă cereți scuze aproximativ la fiecare doi ani că «au fost făcute greșeli» ceva mai devreme nu ajută la nimic.
Această ultimă referire este la cea mai recentă prostie din media despre originile Covid. Mai exact, un raport recent publicat al Senatului SUA confirmă ceea ce cîteva persoane publice bănuiau în primele zile ale pandemiei: că noul coronavirus a scăpat probabil dintr-un laborator. Cea mai mare parte a mass-media specializată în prevenirea dezinformării a stigmatizat aceste puține persoane.”
După cum amintește Ahmari, unul dintre „experții” care au combătut știrile false în timp ce au confirmat narațiunea oficială este „Danielle Anderson, virusolog cu un clar conflict de interese. După cum au remarcat colegii mei de opinie de atunci, în aprilie 2020 «Anderson a lucrat în mod regulat cu cercetătorii din Wuhan și chiar și-a făcut propriile experimente acolo». Mai mult decît atît, ea a efectuat «cercetarea riscantă a cercetărilor de tip gain-of-function (sporirea funcțiilor biologice ale indivizilor prin îmbunătățire genetică) despre care mulți analiști cred acum că ar fi dus la focarul inițial de COVID».” (Fauci a mințit, negînd implicarea statului american în astfel de cercetări: https://nypost.com/2021/10/21/nih-admits-us-funded-gain-of-function-in-wuhan-despite-faucis-repeated-denials/)
Aceștia sunt experții care au produs narațiunea covid și consensul științific. Judecînd după accentele disperate cu care zona educată din România a susținut această poveste se poate spune cu destulă îndreptățire că aceasta a simțit că ceva este suspect, o bulă care s-ar putea sparge în orice moment și care, ca orice bulă, nu putea fi întreținută decît prin flegme, lacrimi și sînge, adică prin emoție. Intelectualii covidiști, deveniți curînd vacciniști, au știu probabil că sunt mințiți, dar nu le-a păsat pentru că minciuna era răspîndită în numele unei cauze superioare. Această cauză superioară ar fi un totalitarismul cu față umană, mai precis cu față de intelectual, omul deplin al evoluției speciilor. Nu doar că intelectualilor le este dificil să-și recunoască propria lor complicitate la minciună, dar au o nevoie cu atît mai mare de această minciună cu cît lumea devine mai globalizată, transformîndu-se într-o ordine fără precedent în istorie. Lipsiți de o întemeiere în propria tradiție culturală și în Biserică, intelectualii au fost de la bun început favorabili globalizării. De altfel, intelectualii din România nu se opuneau totalitarismului comunist în numele culturii organice românești întemeiată în specificul românesc al viziunii ortodoxe, ci în numele ordinii americane sau al civilizației europene. Chiar și acolo unde Vestul a încurajat creștinismul și naționalismul, ele nu erau decît instrumente ale subversiunii ideologice descrisă de Iuri Bezmenov ca activitate principală de destabilizare a unei țări inamice (http://uselessdissident.blogspot.com/2008/11/interview-with-yuri-bezmenov-part-three.html. De remarcat că Bezmenov precizează că durează în jur de 15-20 de ani pentru a demoraliza o țară:
„De ce atîţia ani? Pentru că acesta este numărul minim de ani care [este necesar] pentru a educa o generație de studenți în țara inamicului tău, expusă ideologiei inamicului. Cu alte cuvinte, ideologia marxist-leninistă este pompată în mințile terciuite a cel puțin trei generații de studenți americani, fără a fi contestată sau contrabalansată de valorile de bază ale americanismului (patriotismul american).
Rezultatul? Rezultatul îl puteți vedea. Majoritatea celor care au absolvit în anii șaizeci (dintre cei care au abandonat studiile ori intelectuali ratați) ocupă acum pozițiile de putere în guvern, serviciul public, afaceri, mass-media și în sistemul educațional. Ești blocat cu ei. Nu poți scăpa de ei. Sunt contaminați; sunt programați să gîndească și să reacționeze la anumiți stimuli într-un anumit fel. Nu-i poți face să se răzgîndească, chiar dacă îi expui la informații autentice, chiar dacă le demonstrezi că albul este alb și negru este negru, tot nu le poți schimba percepția de bază și logica comportamentului. Cu alte cuvinte, la acești oameni procesul de demoralizare este complet și ireversibil. Pentru a [scăpa] societatea de acești oameni, aveți nevoie de încă douăzeci sau cincisprezece ani pentru a educa o nouă generație de oameni cu minte patriotică și de bun simț, care ar acționa în favoarea și în interesul societății Statelor Unite.”
Aceste generații de intelectuali dezrădăcinați au fost răspîndite în societatea românească prin intelectualii de dreapta a căror autoritate era întemeiată nu doar pe formația culturală respectabilă, ci și pe aura de disidență anticomunistă. Ei au devenit învățătorii unor noi generații de intelectuali (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/10/invatatorii-necumpatarii-noastre.html) Noul segment intelectual este acela care a generat opoziția față de referendumul pentru familie din 2018, i-a susținut pe Băsescu și pe Iohannis ca salvatori în fața amenințării externe (Rusia, Putin) și a celei interne (asistatul social, pesedeul, Dragnea și Dăncilă) și a apărat versiunea oficială despre covid și toate măsurile arbitrare luate de autorități, culminînd cu obligativitatea vaccinării anticovid.
Acum înțelegem poate mai bine de ce naționalismul și creștinismul au fost încurajate de Occident doar pînă în 1990, pentru ca imediat după aceea să devină vestigii regretabile ale înapoierii și surse potențiale ale barbariei. (Impresia mea este că Părintele Calciu-Dumitreasa a vorbit și a scris despre ipocrizia americană cînd și-a dat seama că a fost folosit ideologic de americani; o serie de articole și conferințe au fost adunate în Homo americanus. O radiografie ortodoxă; din păcate, pe lîngă numeroase observații valoroase, volumul include și cîteva erori teologice grave precum cea de la p. 67-68 unde vorbește despre desființarea materiei în lumea de apoi). Ne confruntăm prin urmare cu fenomenul descris de Bezmenov mai sus: intelectualii globaliști formați de Dilema și Humanitas sunt acum în structurile statului, în sistemul educațional din învățămîntul universitar și preuniversitar, în serviciul public și în serviciile de securitate, în mediul de afaceri, în mass-media și, în egală măsură, în BOR. În mediul ortodox funcția lor este de a se acoperi sau promova reciproc și de a-și oferi justificări și motivații care, oricît ar fi de absurde sau de forțate, funcționează prin capacitatea întregului sistem bisericesc de a le confirma inclusiv prin tăcere. De pildă, așa s-a întîmplat cu replica PF Daniel la întrebarea dacă s-a vaccinat: în contextul covid, întrebarea subînțelegea aspectul vaccinării anticovid. Nu este exclus ca întrebarea să fi fost convenită în prealabil și formulată imprecis anume pentru a permite posibilitatea unui răspuns echivoc. Dar răspunsul iritat al PF Daniel „ne-am vaccinat!” nu poate fi interpretat ca „da, ne-am vaccinat în copilărie” așa cum au făcut-o platformele media ortodoxe, decît atunci cînd realitatea și adevărul nu mai contează. Se poate observa în acest caz, la fel ca în contextul restului manipulărilor din narațiunea covid, modul în care funcționează schimbarea percepției realității urmărită prin subversiunea ideologică despre care vorbea Bezmenov:
„Practic, subversiunea ideologică înseamnă schimbarea percepției asupra realității, a fiecărui american, în așa măsură încît, în ciuda abundenței de informații, nimeni nu poate ajunge la concluzii corecte în interesul apărării lor, a familiilor și a comunității și a țării lor.”
Să presupunem că o nouă religie devine religie de stat (de fapt, lucrul acesta s-a întîmplat deja, este o formă de post-umanism în care intelectualul este marele preot) iar Patriarhul României este obligat să se închine noii zeități. După o serie de amînări, de răspunsuri evazive, de recomandări adresate creștinilor să asculte de sfatul specialiștilor în istoria religiilor etc., în toate spațiile publice și în instituțiile statului sunt amplasate statuile noului idol. Toți cei care trec prin dreptul lor sunt obligați să se închine, iar sistemul de monitorizare video este conectat la un sistem cibernetic care închide contul bancar al necredinciosului pentru o lună. Seria de apeluri și petiții formulate de creștinii-ortodocși în numele libertății religioase nu doar că nu primesc nici un răspuns, ci sunt urmate de o nouă serie de măsuri prin care statuile idolului sunt plasate inclusiv în puținele biserici care au mai rămas deschise într-un regim de falsă semiclandestinitate. Toate aceste biserici sunt conduse de lideri ortodocși care întrețin speranța credincioșilor vorbindu-le despre avantajele prigoanei, care-i ajută să se mîntuiască mai ușor, și asigurîndu-i că nu este nevoie să se închine în dreptul idolului, dar, dacă o fac, nu este nici un păcat, pentru că tot lui Dumnezeu i se închină, chiar dacă este numit altfel. În sfîrșit, în fața reședinței patriarhale este plasată statuia noului idol. Surprins în trecere pe lîngă acesta, Patriarhul face un gest evaziv care ar putea fi interpretat drept o închinare. Dorind o confirmare, presa îl întreabă: „V-ați închinat?” Nervos, Patriarhul răspunde: „Ne-am închinat, ne-am închinat!” Credincioșilor care se simt trădați prin gestul și declarația Patriarhului, mediul ortodox le explică: „Patriarhul a spus că, de fapt, nu s-a închinat idolului, s-a închinat lui Dumnezeu.”
Sigur, se poate spune că încă nu am ajuns acolo, deși cu ocazia declarației PF Daniel și a interpretării ei în mediul ortodox tocmai asta s-a întîmplat. În orice caz, nimic nu ne împiedică să ajungem acolo cîtă vreme intelectualii, inclusiv cei creștini, par să își dorească un totalitarism cu față umană. Evident, nu există un astfel de totalitarism, așa cum nu există totalitarism rău și totalitarism bun. Însă ipocrizia și orbirea asumată a clasei intelectuale fac totalitarismul inevitabil nu doar prin propria ei opțiune pentru o asemenea evoluție a sistemului politic, ci și printr-o reacție de respingere a duplicității intelectuale. Hotărîrea clasei de mijloc de a refuza realitatea poate produce o reacție corespunzătoare în straturile masei needucate. După cum observa Ahmari, un astfel de comportament al segmentului intelectual „pare menit să stimuleze tocmai conspiraționismul pe care pretindeți că îl disprețuiți în public. E ca și cum ai vrea să transformi americanii normali în paranoici incoerenți.” Este suficient să te uiți la comentariile textelor (și deseori chiar și la textele în sine) publicate pe platforme ortodoxe precum activenews, r3media etc. ca să constați că fandacsia e gata. Este exact materia primă de care are nevoie un partid ca AUR pentru a crește.
