Cu ceva timp în urmă, apartamentul meu și cel al vecinului de deasupra mea au fost afectate de o mică inundație produsă de o lucrare realizată superficial în apartamentul vecinului de la ultimul etaj. Cînd l-am rugat să verifice dacă totul e în regulă la el, a răspuns amabil că se va uita, dar a precizat că deși intervenise recent la țeava pe care se prelingea apa la toate apartamentele de sub el, nu avea cum să fie de la el.
Această siguranță că „nu are cum” să fie de la noi este favorizată uneori și de convingerea că nu are cum să fie la noi, că nu are cum să ni se-ntîmple nouă asta. Iar dacă locuiești în condiții de siguranță, de pildă la ultimul etaj, sentimentul că nu te amenință nimic te poate face și să crezi că nu ești cu nimic responsabil pentru cei pe care destinul i-a așezat în etajele inferioare ale universului.
De pildă, siguranța pe care ți-o inspiră credința că locuiești în Grădina Maicii Domnului te poate face să crezi că șerpii și scorpiile care au pus stăpînire pe ea nu există, de fapt. Este vorba, cel mult, doar de o impresie greșită, de un vis urît sau poate chiar de invenția unora care urăsc nu doar Grădina Maicii Domnului, ci îi urăsc și pe toți cei care locuiesc în ea. Pentru că, în realitate, la noi n-are cum să se întîmple așa ceva.
