Societatea de consum oferă nu doar satisfacerea materială a populației, ci și satisfacerea ei spirituală, în măsura în care există cerere. Iar dacă nu există cerere, ea poate fi stimulată, creată spre binele comun, interesul general și slava pieței libere.
Spiritualitatea poate fi ambalată și vîndută, poate fi și chiar este „tradusă” cu ajutorul intelectualilor creștini și prezentată ca produs de piață, nu neapărat a ideilor, ci mai degrabă a emoțiilor, sentimentelor și stării de bine. Liderii creștini au considerat că este de datoria lor să ocupe un stand, traducînd la rîndul lor în termeni de marketing porunca lui Hristos: „învățați toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh” (Matei 28, 19).
Dar atunci cînd vii cu spiritualitatea la piață, trebuie să vii cu una care se vinde, iar dacă nu se vinde, trebuie să o prezinți cel puțin în așa fel încît să semene cu cele care se vînd (am mai scris despre asta la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2019/10/ortodoxia-fake.html și la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/06/ortodoxia-care-ne-convine-vi.html).
Așa se face că ajungi acum să dai în orice supermarket peste cărțile noilor duhovnici ortodocși care ne învață cum să ne mîntuim în doi pași, cum să ne dobîndim pacea interioară fără efort și cum să ne luăm crucea fără să o atingem.
