De fapt, nu există un caz Bănescu (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/11/cazul-banescu.html) așa cum nu există un caz Visarion Alexa sau Calistrat Chifan. Nu există un caz al legionarismului din BOR și nu există un caz al umanismului secular sau creștin, al gnosticismului deghizat în „spiritualitate ortodoxă”, al ortodoxiei civice sau al unei etici capitaliste. Toate aceste rătăciri din BOR (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/05/intoarcerea-ortodocsilor-la-ortodoxie.html) sunt doar efectele unui singur caz, care pare irezolvabil: cazul BOR, al unei instituții care se îndepărtează de adevăr cu viteza și potrivit acelorași direcții urmate de populație, alcătuind împreună un imens univers singular care se extinde în vidul infinit al necredinței, o biserică care prin liderii ei tuturor rătăcirilor toate s-a făcut, ca nu cumva vreun credincios să apuce pe calea dreaptă și să se întoarcă pentru a primi vindecare (Ioan 12, 40).
Creștinismul care ne orbește (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/05/crestinismul-care-ne-orbeste.html) tîmpește în mod vizibil, astfel încît cei care pretind că apără ierarhia de asocierea cu dl Bănescu (desemnat purtător de cuvînt al Patriarhiei cînd face afirmațiile care nu ne convin, dar recunoscut de aceleași portaluri ortodoxe ale neființei ca purtător de cuvînt al BOR cînd intervine potrivit așteptărilor noastre) nu sunt capabili să observe că încercarea lor a-l face pe dl Bănescu să pară că vorbește în nume propriu nu reușește decît să agraveze situația, făcînd din ierarhii ortodocși niște personaje neputincioase, supuse autorității dlui Bănescu și a prietenilor domniei sale. Această abdicare a ierarhiei de la misiunea de călăuzire a vieții Bisericii și de păstrare a unității trupului Bisericii prin păzirea integrității credinței nu poate fi justificată printr-un context nefavorabil, printr-o strategie de salvare a Bisericii sau prin invocarea vicleană a tăcerii lui Hristos în fața lui Pilat. Primind Crucea, Hristos răspunsese deja tuturor întrebărilor legate de identitatea Lui. Orice impostor ar fi vorbit în fața lui Pilat, încercînd să-și scape pielea. Dimpotrivă, Hristos tace, iar tăcerea Lui nu este una strategică și cu atît mai puțin una sfidătoare, ci confirmarea publică a acceptării misiunii încredințată de Tatăl.
Dar ierarhia nu
se află pe drumul Crucii, ci pe drumul dilemei determinată de întrebarea: care
este cea mai sigură cale de ocolire a Crucii? De aceea, tăcerea ei nu face decît să confirme refuzul misiunii încredințată de Hristos.
