joi, 18 mai 2023

Discernămînt și încercare

 

„Când nu ne sunt puse la încercare credința și dragostea”, spune Sf. Ioan de Kronștadt într-o carte unde înțelegerea creștină a încercării este urmărită în mod special, „nu putem ști dacă avem credincioșie și iubire către Dumnezeu.” (Sf. Ioan de Kronștadt, Viața mea în Hristos, Editura Sophia, 2005, p. 367). După cum știm, iar Sf. Ioan ne-o amintește în mod constant, răspunsul nostru față de încercări ne dezvăluie starea noastră duhovnicească. Dar mai grav decît faptul că răspundem prost este atunci cînd nici măcar nu recunoaștem încercarea, ratîndu-i astfel scopul, adică șansa de a ne îndrepta datorită ei.

O încercare ratată în felul acesta ne dezvăluie nu doar puținătatea credinței, nădejdii și iubirii, ci și paralizia discernămîntului. Însă în condițiile lipsei discernămîntului nici nu-mi pot da seama că-mi lipsește și de aceea nu pot recunoaște nici lipsa ori deformarea celorlalte virtuți creștine. Fără discernămînt nu doar că sunt slăbănog duhovnicește, dar nici nu-mi dau seama de gravitatea situației în care mă aflu, nu văd că în realitate sunt incapabil să mă ridic din starea de nesimțire duhovnicească. Din acest motiv, lucrarea discernămîntului sau a dreptei socoteli este privită ca o condiție a sănătății vieții duhovnicești sau, după cum o considera părintele Cleopa, „împărăteasa faptelor bune”, „împărăteasa virtuților” și „sare duhovnicească” (predica „Despre dreapta socoteală”, în Arhimandrit Cleopa Ilie, Urcuș spre Înviere. Predici duhovnicești, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, 1992, p. 22-27)

Dreapta socoteală este mai mult decît o formă de echilibru, de păstrare a unui simț al măsurii. Nu este în nici un caz o formă de minima moralia. Dreapta măsură este corespunzătoare dreptei credințe, este lucrarea unei atenții duhovnicești care te împiedică să aluneci în erezie sau în necredință. Dreapta socoteală este păzitoarea lucrării noastre duhovnicești și în primul rînd a virtuților teologice. De aceea, slăbirea sau pierderea discernămîntului duhovnicesc duce la căderea în erezie, iar erezia duce la stricarea virtuților, după cum vedem în comunitățile creștine schismatice sau eretice, unde virtuțile creștine sunt la fel de deformate cum sunt și în societatea seculară. Hirotonirea femeilor ca obiectiv al ideologiei feministe, promovarea identității de gen, cultul naturii etc. au devenit temele centrale în toate bisericile creștine căzute, înlocuind pocăința și posibilitatea omului de a fi restaurat primind iertarea lui Dumnezeu și de a răspunde iertării prin căutarea sfințeniei lui Dumnezeu, cele două lucrări proprii spiritualității ortodoxe ascetice.

Nu poate exista dreaptă socoteală în afara orto-doxiei, în afara dreptei credințe, ceea ce explică de ce dreapta socoteală este condamnată de „intelectualii creștini ai României” (cum sunt ei supranumiți de ierarhii intelectuali ai României https://episcopiahusilor.ro/invierea-lui-hristos-si-falsii-gardieni#_ftn7), ca manifestare a unui spirit necreștin (https://dilemaveche.ro/sectiune/dilemablog/un-referendum-folosit-politic-625659.html). Din păcate, atît în dialogul cu elita intelectuală, cît și în dialogul cu ereticii și schismaticii (https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/revista-presei/dialog-teologic-international-ortodox-luteran-in-wittenberg-180489.html), ortodocșii reușesc performanța despre a vorbi despre spiritualitate lăsînd afară tocmai sarea spiritualității, dreapta socoteală, fapt care explică de ce reușesc liderii ortodocși să comunice atît de bine mai ales cu cei care se feresc de ea.

Dar dacă dreapta socoteală nu reprezintă exercițiul intelectual al unei rațiuni moderate, dacă adversarii discernămîntului creștin sunt hotărîți să-l condamne ca „judecată tăioasă a aproapelui”, nu ar trebui să deducem că putem face din discernămînt o lipsă de moderație, o armă de desființare a aproapelui, așa cum nu putem deduce din ura față de Soros o dragoste față de Hristos. Din perspectiva dreptei socoteli, intoleranța nu este răspunsul la toleranță, ci doar o eroare simetrică.

Ca orice virtute, și discernămîntul slăbește dacă nu este păstrat în lucrare. Cu atît mai rapid se pierde atunci cînd reacțiile excesive sunt încurajate de falși călăuzitori din Biserică. Pentru că nimic nu permite mai bine manipularea omului decît absența discernămîntului său. Prin urmare, nu este deloc întîmplător că dreapta socoteală este principala virtute creștină asediată din ortodoxia românească din ultimii douăzeci de ani. Această ofensivă împotriva discernămîntului este dusă nu doar de elita intelectuală, ci și de influensării din media ortodoxă, care par hotărîți să transforme turma ortodoxă într-o haită de cîini de luptă, sau cel puțin de cîini turbați, după cum o dovedește următoarea reacție postată aseară de un cititor la rubrica de comentarii a unei platforme ortodoxe la articolul care anunța gestul companiei IKEA de a arbora steagul LGBT în fața tuturor magazinelor companiei din România:

 

„Zilele trecute am vazut din mașină, pe trotuar o mămică cu o umbrela deschisa lgbt si cu fetita de mana.Eram asa de furioasă că-mi venea sa dau cu mașina peste ea!!

Fratilor,oamenii au înnebunit?? Mamicele au luat-o pe aratura? Tatii au toate tiglele pe casa? Intreb si eu...”

 

Pentru orice om normal, este evident că o astfel de „mărturie creștină” este opusă cugetului creștin și nu face decît să justifice efortul criticilor discernămîntului ortodox, care se folosesc în mod pervers tocmai de asemenea cazuri de discernămînt bolnav, cu atît mai tragice cu cît tind să reprezinte un model de răspuns creștin la o provocare gravă din istoria omenirii. Tipul acesta de reacție este încurajat și apreciat în mediul ortodox din România ca „atitudine mărturisitoare” nu doar în media ortodoxă fundamentalistă, ci și în zona mai cultivată, unde violența nestăpînită este orientată nu spre tabăra progresistă, ci spre Putin și „lumea rusă”, percepute ca amenințări existențiale la adresa civilizației occidentale. Ortodoxul primitiv este dresat să dea cu nucleara în LGBT, în timp ce ortodoxul educat s-ar mulțumi doar cu ștergerea Rusiei de pe fața pămîntului.

După cum au dovedit articolele și comentariile postate recent pe diverse site-uri/bloguri ortodoxe în legătură cu reușita lui Rareș Prisăcariu, ortodocșilor români le lipsește capacitatea de a recunoaște că meritele lui Rareș ar putea fi folosite împotriva lor, ca un factor declanșator al naționalismului extremist (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/05/romanii-au-talent-discernamint-ce-le.html).  Așa cum le este imposibil să vadă și provocarea din gestul provocator al companiei IKEA, inițiativă „rea” pe care nu o pot corela cu întîmplarea „bună”, dar atît de puțin plauzibilă, a reușitei lui Rareș. Sunt făcuți să confunde dreapta socoteală cu basic instinct tocmai de cei care-i antrenează sub pretextul cultivării conștiinței ortodoxe și a sentimentului național și care, după cum se vede tot mai limpede, sunt ajutați în lucrarea lor „jertfitoare și mărturisitoare” (cum o consideră evident în mintea lor lipsită de discernămînt) exact de adversarii creștinismului, care ne oferă provocare după provocare în scopul dezvoltării unei atitudini pseudo-creștină și pseudo-naționalistă.