Prezența este manifestarea persoanei. Cu cît puterile prezenței slăbesc în om, cu atît resimte mai mult nevoia de atenție prin care această pierdere de prezență este nu doar ascunsă, ci oferită și resimțită ca o compensare, ca o refacere a prezenței și chiar ca un plus de prezență. Like-ul primit la o postare pe internet este un boost care simulează prezența exact în timp ce o înlocuiește cu un spectru, cu o falsă prezență. Și cu cît omul primește mai multă atenție, cu atît devine mai impersonal, ratîndu-și vocația de persoană. Întreaga cultură de astăzi și într-o măsură tot mai mare gîndirea creștină trec de partea forțelor angajate în războiul nevăzut împotriva persoanei, război pe care orice război văzut îl reprezintă în același timp în care-l ascunde (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/03/despre-solidaritatea-ontologica-dintre.html)
Atenția omului căzut este opusul slavei și o înlocuiește; dar în timp ce Dumnezeu rămîne în centrul omului prezent nu doar cînd acesta primește slava lui Dumnezeu (de care ori nu este conștient, ori se teme să o primească), ci și atunci cînd îl slăvește pe Dumnezeu, omul căzut rămîne, după cum ne-o indică expresia însăși, „în centrul atenției” nu doar atunci cînd o primește, ci și atunci cînd o manifestă spre cei din jurul său.
Scopul atenției corupte este desprinderea lui Dumnezeu din centrul vieții omului și înlocuirea Lui cu omul. Aceasta înseamnă că opusul prezenței nu este absența, iar opusul persoanei nu este impersonalul, după cum opusul iubirii nu este indiferența, ci iubirea de sine care transformă iubirea în anti-iubire (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/03/iubirea-ortodoxa-de-sine.html). În acest sens, trebuie spus și că opusul vieții nu este atît moartea biologică, cît mai degrabă moartea spirituală ca formă de anti-viață (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/12/puterea-crestinilor-asupra-vietii.html).
Să observăm aici că nu există un cuvînt care să desemneze opusul persoanei. Poate pentru că nu există cuvînt care să desemneze opusul cuvîntului. Opusul persoanei nu poate fi desemnat prin ceva neutru precum non-persoana ori impersonalul. Dacă opusul lui Hristos nu este un non-Hristos, ci Anti-hristosul, atunci opusul persoanei este anti-persoana (am scris mai pe larg despre anti-persoană la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/12/masina-si-persoana-2.html și la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/03/persoana-este-mesajul.html.) Slava anti-persoanei este atenția căzută descrisă mai sus și care în limbajul spiritualității ortodoxe este cunoscută ca slavă deșartă. Slava deșartă nu duce doar la căderea din slava necreată a lui Dumnezeu și la pierderea prezenței, ci în mod inevitabil la o stare de împotrivire directă față de Dumnezeu.
Așa cum persoana
nu poate genera slavă, ci o poate doar primi de la Dumnezeu, tot astfel omul
impersonal nu poate genera atenție, ci o poate primi și reflecta de la cei
căzuți din slava lui Dumnezeu, de la satana și de la cei stăpîniți de el. De
aceea impersonalul nu este decît o etapă spre anti-personal. Impersonalul și
absența care-l însoțește nu reprezintă doar o stare de slăbire a persoanei, ci
o stare care pregătesc pregătește anti-persoana și anti-prezența.
Rînduiala Sfîntului Botez ne arată că omul căzut nu poate primi slava lui Dumnezeu fără să se lepede mai întîi de atenția satanică. Nu putem intra în prezență și deveni persoane fără să ne recunoaștem nevoia de a fi în centrul atenției și efectul ei ucigător pentru sufletul nostru. Însă dificultatea acestei recunoașteri este mult amplificată de tendința actuală a liderilor ortodocși de a încuraja cultivarea atenției anti-personale atît prin promovarea vedetismului duhovnicesc (căruia îi cad victime inclusiv credincioșii care participă la slujbele televizate ale BOR, operatorii TrinitasTV făcîndu-se vinovați de profanarea fiecărei liturghii televizate, o taină la care doar credincioșii pot să participe și la care pot participa doar în măsura în care ea rămîne o taină), cît și prin măgulirea credincioșilor printr-un abuz de dulcegării care face din abuzul opus manifestat de comportamentul violent al unor clerici o dovadă de atitudine duhovnicească. Cultivarea acestui tip de atenție în BOR inclusiv prin încurajarea mentalității deschise, a stimei de sine și a dezvoltării personale, prin preferința pentru nemurirea naturală a omului în schimbul învierii lui suprafirești prin harul lui Dumnezeu demonstrează că Dumnezeu a încetat să mai fie central pînă și în viața Bisericii sau a BOR în orice caz. Însă înlocuirea lui Dumnezeu cu omul nu poate decît să agraveze suferința omului căzut din simplul motiv că locul lui Dumnezeu din om este prea mare pentru a putea fi umplut cu orice în afară de Dumnezeu.
