„Un intelectual emblematic al acestei țări i-a spus președintelui Băsescu, la capătul mandatelor, cînd omul săvîrșise cam tot ceea ce aveau nevoie medicii și procurorii ca să formuleze un diagnostic, următoarele cuvinte: «Timp de zece ani cît ați fost președintele României, nu ați făcut decît să ne așezați pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele în chip matur al României, trebuia să ne așezăm. Și pentru asta vă mulțumim». (https://www.catavencii.ro/editorial/securistii-intre-ei/; am considerat utilă prelungirea titlului editorialului din Cațavencii pentru a semnala prin titlul acestei postări că oamenii rețelei purității morale ar putea fi afectați de o formă de pervertire chiar mai întunecată decît abjecția care constituia mediul de viață al oamenilor rețelei securiste precum Ionescu și Băsescu menționați de Doru Bușcu)
Intelectualul emblematic respectiv este dl Gabriel Liiceanu, cel care zilele trecute își prevenea publicul care asista la lansarea cărții lui Oliver Jens Schmitt, Biserica de stat, sau Biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române, 1918–2023, că „niciodată nu o să citiți ceva mai abject laudativ și în genunchi decît acea scrisoare” (https://www.facebook.com/editura.humanitas/videos/625167019189244/?t=4631 min. 53; este vorba despre scrisoarea adresată de PF Teoctist în numele Sf. Sinod lui Ceaușescu de ziua lui, în ianuarie 1989; https://groups.google.com/g/atei/c/wpqHK9LXlAU; în special pentru ortodoximea care ascunde sau justifică duplicitatea ierarhiei ortodoxe din perioada contemporană prin citatul eminescian despre „păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre” https://doxologia.ro/eminescu-un-aparator-al-ortodoxiei, citat care mai degrabă le subminează propriile intenții întrucît principala sarcină a Bisericii nu este conservarea unei identități naționale, ci cultivarea unei identități creștine, ar trebui adăugată și telegrama sinodală de felicitare a lui Ceaușescu cu ocazia realegerii lui în funcția de secretar general al Partidului Comunist Român, https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/foto-ce-mesaje-ii-transmiteau-conducatorii-2055522.html)
Prin urmare, chiar dacă aprecierile adresate de dl Liiceanu lui Băsescu nu-i permit omului de cultură să depășească locul ocupat de ierarhia ortodoxă în clasamentul corupției morale și intelectuale, ele rămîn totuși suficient de grave pentru a-i pune în discuție autoritatea morală pe care o pretinde și în numele căreia condamnă atît de categoric conducerea BOR de ieri și de astăzi. În plus, poate că și justificarea oferită de dl Pleșu pentru memoriul adresat lui Ceaușescu ar trebui avută în considerare în judecarea de ansamblu a BOR din perioada comunistă: „Cînd ești pe drumuri și tu, și nevasta, nu ai voie sa mai semnezi nimic în presă și nu ai ce mînca, încerci, ca ultima soluție, un memoriu la șeful statului; asta era situația în comunism. Iar memoriul se făcea în termenii nedemni la care te obliga sistemul.” (https://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1258620-andrei-plesu-rugat-nicolae-ceausescu.htm)
În finalul evenimentului lansării cărții lui Schmitt, dl Liiceanu deplînge înăbușirea unei mișcări de reformă creștină prin complicitatea condamnabilă cu puterea imperială a participanților la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325. Mișcarea condamnată ca erezie era donatismul (mi s-a părut că dl Liiceanu ar fi pronunțat, în mod greșit, termenul de docetism), o mișcare de intransigență morală care se opunea reprimirii în Biserică a așa-numiților traditores, creștinii care se lepădaseră de credință sau care colaboraseră chiar cu autoritățile imperiale, denunțîndu-i pe cetățenii creștini. Acest final apoteotic este pregătit de-a lungul întregii intervenții a dlui Liiceanu, care subliniază caracterul inevitabil politic al istoriei BOR scrisă de Schmitt de vreme ce BOR nu a avut decît un singur obiectiv: puterea politică și negocierea acestei puteri cu Cezarul. În vederea acestei participări la puterea politică, BOR „a golit ortodoxia de conținutul creștin”, observă dl Liiceanu, o observație riscantă avînd în vedere că efectul deplîns de gînditorul român nu ține atît de secularizarea teologiei ortodoxe, ci de îndepărtarea României de proiectul european secular. De altfel, în această zonă a relației sacru-profan dl Liiceanu pare să fie uneori imprecis, alteori contradictoriu, așa cum se întîmplă atunci cînd îi reproșează statului că-i permite BOR să impună educația religioasă în școala publică, fapt care ar contrazice acuzația de decreștinare a Bisericii prin coabitarea ei cu statul secular. Ceea ce regretă în realitate dl Liiceanu nu este compromiterea învățăturii creștine în sine, ci faptul că instrumentalizarea învățăturii creștine nu a dus la privilegierea principiilor liberalismului european (autonomia rațiunii, drepturile omului, libertate politică), ci la estomparea și chiar la diabolizarea acestor principii.
Sigur, pentru un necreștin sau pentru un creștin a cărui înțelegere superficială ori chiar deformată despre natura umană, natura răului și lucrarea harului îl face vulnerabil și deci receptiv față de nenumăratele erezii apărute de-a lungul istoriei, colaborarea BOR cu un stat necreștin este problematică, dacă nu de-a dreptul impură. Însă pentru un creștin ortodox (și este important aici să ne amintim că, înainte de condamnarea de la Niceea, au existat cîteva adunări/ședințe episcopale anterioare care au condamnat donatismul, iar înainte de acestea, marele adversar al donatiștilor a fost Sf. Augustin, un intelectual poate cel puțin de nivelul dlui Liiceanu și un creștin cel puțin la fel de riguros ca donatiștii în privința angajamentului creștin), problema nu este colaborarea în sine a Bisericii cu statul, ci 1. limitele acestei colaborări, 2. în ce măsură concesiile făcute de liderii creștini implică lepădarea de credință, 3. condițiile reprimirii în Biserică a liderilor și creștinilor căzuți.
Din cîte am înțeles însă din intervenția dlui Liiceanu, acestea nu sunt problemele Bisericii sau mai bine zis nu mai pot fi lăsate în seama BOR întrucît aceasta s-a compromis iremediabil acceptînd să participe la jocul politic desfășurat de-a lungul a patru dictaturi. Sarcina condamnării și reformării BOR revine acum celor puri, animați de spiritul profetic care condamnă (și cer totodată ca o măsură de carantină spirituală) îndepărtarea poporului și a preoților de adevăratul Dumnezeu (valorile europene) și căderea lui în cultul Cezarului în care s-a transformat Patriarhul României pe urmele Marelui Inchizitor. Apelînd la formulele apocaliptice prin care bisericile apostolice nedemne sunt prevenite de Fiul Omului că vor fi „vărsate” din gura Lui (Apocalipsa 3, 16), dl Liiceanu practică o formă complicată de milenarism în care este solicitată o purificare a societății și totodată o separare de o societate incapabilă să se purifice, ci doar să contamineze. Reforma propusă pare să sugereze în același timp un apel la o restaurare pur spirituală prin separarea strictă a domeniului spiritual de cel secular și o formă de izolare spirituală nu doar a societății de o Biserică coruptă, ci și a Bisericii (coruptă) de o societate purificată prin cultivarea valorilor europene și care, prin sfințenia idealurilor ei, reprezintă adevărata Biserică.
După cum a demonstrat-o însă eșecul Reformei, ale cărei principii de restaurare a purității evanghelice au dus la secularizarea creștinismului protestant și pînă la urmă la dispariția lui, tocmai reforma morală propusă de Liiceanu duce inevitabil BOR la acea lepădare de Hristos pe care i-o atribuie în prezent prin relațiile ei cu diversele dictaturi din istoria modernă a României. Dimpotrivă, după cum începem să vedem de cîțiva ani încoace, nicicînd nu a fost mai falsificată gîndirea ortodoxă precum în prezent, sub influența liderilor ortodocși liberali (euro-atlantici) sau neo-gnostici.
Sentimentul superiorității morale, care a generat apariția schismelor și ereziilor în istoria creștinismului, este hrănit de „izvorul tuturor răutăților”, cum este considerată mîndria în morala creștină. Acest sentiment hrănește de fapt nu doar ortodoxia fundamentalistă, ci și ortodoxia civică, progresist-seculară. Ambele se simt îndreptățite să pretindă că reprezintă ortodoxia autentică, ambele sunt la fel de indiferente față de conținutul dogmatic, ambele sunt la fel de străine de Hristos și amîndouă acționează deformînd și fragmentînd adevărul de credință, ambele sunt întemeiate pe un amestec de convingeri cu atît mai eretice cu cît pretind că sunt inspirate de o nouă Revelație, ambele au elemente clare de spirit donatist (sper că voi reuși să revin asupra analogiilor evidente dintre mișcările eretice din primele secole creștine și formele spiritualizate căpătate de protestele civice din România în special în cursul regimului Iohannis). Chiar dacă zona needucată este lipsită de influență și autoritate, ea se dezvoltă și se consolidează prin simpla reacție la presiunea segmentului educat, care-și asumă dreptul de a hotărî nu doar asupra binelui comun, ci și asupra naturii credinței ortodoxe prin adaptarea ei, cerută explicit de dl Liiceanu în cadrul evenimentului menționat mai sus, la valorile europene. Iar ce este cu adevărat tragic este că ierarhia ortodoxă pare împărțită între aceste două orientări opuse nu doar între ele, ci într-o și mai mare măsură Bisericii, fiind astfel incapabilă să-și împlinească misiunea călăuzitoare care i-a fost încredințată de Hristos.
Notă:
Am mai vorbit despre fenomenul constituirii unei ortodoxii civice în mediul tot mai fluid constituit de noua formă de sinergie dintre societatea civilă și zona educată din BOR. Vezi mai jos, după cîteva linkuri informative, sper, semnalarea în Cațavencii a unora dintre centrii nervoși ai rețelei care se suprapune în mare măsură cu ortodoxia civică.
https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/02/poporul-populatia-si-ceilalti.html;
https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/02/nasterea-unei-natiuni-planetare.html;
https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/05/idealismul-corupe-in-mod-absolut.html;
Și două pasaje relevante din Cațavencii:
„Despre sensul democrației și consultări cu partidele, zice: «PSD, PNL, toți ăștia sînt umbre, fantome care umblă prin Parlament. De asta nu-l înțeleg pe Cioloș, de ce se consultă cu ei? Să se consulte cu strada! Cu cei de pe Facebook»”. https://www.catavencii.ro/editorial/muscatura-macovei/
„«Rețeaua Băsescu-Macovei»” adună în componența ei cadre ale fostei procuraturi, acoperiți ai noii Securități, oportuniști ai societății civile, bursieri ai statului modernizat și fecioare judiciare forjate în oțelăriile SRI-DNA.
Rețeaua e răspîndită ca un miceliu în corpul societății. Cînd e injectat mesajul «dreptei», societatea are amețeli, e confuză și devine agresivă.”
https://www.catavencii.ro/reteaua-negustorilor-de-falsuri-colectia-monicai-macovei/
