O temă pentru acasă primită de fiul meu de la școală cerea completarea unui chestionar compus din aproximativ douăzeci de întrebări adresate unuia dintre părinți cu privire la diferențele dintre viața din perioada comunistă și cea din prezent. Întrebările date au fost bune chiar dacă se referă la lucruri bine-cunoscute (precum în cazul „Cum te descurcai cu procurarea alimentelor în anii ’80? Aveați probleme cu mâncarea?”) și, cu excepția celei care m-a determinat să scriu aceste rînduri, chiar oneste.
Întrebarea care mi s-a părut că este formulată cu o imprecizie suspectă este următoarea: „Raportîndu-ne la perioada actuală, consideri că viața din timpul comunismului era mai bună decît cea de acum?” Din întrebare este eliminată orice perspectivă specifică din care înțelegem în mod normal viața (din punct de vedere spiritual, economic, politic, social, cultural), strategie care impune astfel un răspuns complet care să caracterizeze în același timp ambele perioade: întrucît viața era grea din unele puncte de vedere în perioada comunistă, înseamnă că acum este bună sau cel puțin mai bună în ansamblul ei. Iar dacă ar fi să corelez această întrebarea cu alta, la fel de polarizată, și anume, „Cum resimțeai presiunea statului și amestecul acestuia în viața ta privată? Cum contracarezi astfel de imixtiuni?” aș spune că pînă și acest simplu chestionar demonstrează o presiune evidentă a statului în viața noastră privată din prezent fie doar și prin tendința manipulatoare pe care o trădează prin modul în care sunt formulate aceste întrebări. Pentru că, de fapt, presiunea și amestecul statului în viața privată a cetățenilor din România au crescut în permanență începînd cu regimul Băsescu pînă astăzi. Dacă ar fi fost cinstită, întrebarea ar fi trebuit formulată mai degrabă în felul următor: „Consideri că mai există și astăzi o presiune a statului în societate și în viața ta privată? Dacă răspunsul este afirmativ, ai putea să o compari cu cea din perioada comunistă?” Dar așa cum apărea în chestionarul de la școală, întrebarea presupune:
1. că ce deranja înainte de ’90 era doar amestecul statului în viața privată, ceea ce este doar parțial adevărat: deranja mai mult amestecul statului în viața socială (tocmai în vederea împiedicării comunicării dintre oameni care ar fi putut favoriza creșterea micilor comunități asigurate de relațiile de familie, de vecinătate și de prieteni), în timp ce viața privată era destul de liberă pentru majoritatea cetățenilor;
2. că, spre deosebire de perioada comunistă, după 1990 societatea și individul au cunoscut libertatea, iar statul s-a retras în administrație, ceea ce știm iarăși că este fals: treptat, și în special începînd cu perioada Băsescu, mass-media a ajuns astăzi la fel de controlată de stat cum era și înainte de 1990 și tot în același scop totalitar al întreținerii iluziei libertății și democrației (în timp ce „binefacerile” Partidului au fost înlocuite cu „binefacerile” aduse de corporații și oengeuri), așa cum au ajuns să fie controlate de altfel toate domeniile vieții sociale: sportul, învățămîntul, Biserica, economia (https://www.catavencii.ro/editorial/capitalismul-neocomunist/, vezi și https://www.catavencii.ro/editorial/clasa-muncitoare-merge-in-paraclis/).
Aș spune că în raport cu situația din ultimii patru ani, „înainte” te puteai bucura de un grad sporit de libertate în general. Înainte de 1990, după ședințele de instructaj ideologic se puteau spune bancuri politice. Astăzi, însă, românul se cenzurează nu doar la serviciu, ci și în activitatea lui personală de pe rețelele sociale. Presupun că majoritatea activiștilor și securiștilor nu erau mîndri de ce făceau, în timp ce este evident că activiștii și securiștii de astăzi (iar astăzi, dacă nu ești securist, trebuie să fii măcar activist) se consideră niște oameni providențiali, „oameni esențiali” precum în anecdota de mai jos pe care am întîlnit-o într-o postare de-a lui Dan Diaconu. Bancul descrie perfect nu doar apariția omului nou din post-comunism, ci și efortul lui de a face din această adaptare o chestie nobilă:
„Se întâlnesc două țărănci. „Auzi, fă, ce-ți face fata?” – întreabă una dintre ele. „Ehei, fetița mea e bine de tot. Lucrează assistant manager într-o multinațională, unde se ocupă de eficientizarea muncii managerului său, de programarea ședințelor, de agenda zilnică şi multe alte task-uri. E un om esențial în compania aia. Are un salariu foarte bun, e apreciată, se simte bine şi e mândră de poziția pe care a ajuns!”. Răsuflă mulțumită după care îi întoarce celeilalte întrebarea: „Dar fie-ta ce face?” Femeia stă o clipă pe gânduri după care îi răspunde dintr-o suflare: „Ce să facă, fă? Şi-a mea e tot curvă, dar nu știu eu s-o spun așa frumos ca tine.” (vedeți neapărat contextul și morala dureroasă a anecdotei la https://trenduri.blogspot.com/2023/05/am-devenit-neutru-din-punct-de-vedere.html).
Este adevărat, mai ales în ultimul deceniu comunist nu găseai decît cu greu bunuri pe care astăzi le considerăm esențiale (carne, lactate, ouă). Însă atunci nimeni nu le considera esențiale doar pentru că lipseau. Lucrurile esențiale erau atunci cărțile, concertele, filmele, piesele de teatru, slujbele Bisericii, întîlnirile, lucruri declarate non-esențiale în perioada de carantină din martie-aprilie 2020. Însă mai era ceva ce nu găseai înainte de 1990: nu găseai cărți aruncate la gunoi sau abandonate pe băncile publice așa cum mi se întîmplă să găsesc cel puțin o dată pe săptămînă prin cartierul meu (vezi mai jos cîteva fotografii).
În măsura în care viața din perioada comunistă era mai adevărată în ciuda minciunii de stat, evident că era o viață bună în ciuda tuturor lucrurilor care o făceau să fie atît de grea. N-aș spune însă că era o viață mai bună decît cea de acum din simplul motiv că nu este limpede ce fel de viață este cea care se lasă îmbibată de minciuna oficială pînă într-acolo încît se poate lipsi de toate lucrurile esențiale sufletului omenesc. Poate că viața oamenilor de astăzi este o viață esențială în sensul primordial al vieții unor organisme la fel de simple precum „oamenii esențiali” din bancul menționat. Dar asta nu o transformă într-o viață bună.
