Credința ortodoxă este un lucru, credința ortodocșilor din România este cu totul alt lucru. Faptul că ortodocșii se închină și folosesc particula „Dumnezeu” riscă să-i inducă în eroare pe cei care nu au acordat atenție acestei religii complexe a ortodoxului român, scăpare favorizată nu atît de convingerea ortodoxului român, cît de statutul național și de istoria ortodoxiei din România care au impus prin obișnuință consensul social cu privire la natura ortodoxă a credinței ortodoxului român (motiv pentru care acesta este acuzat în mod nedrept de bigotism de tabăra seculară). Ierarhia ortodoxă profită de această confuzie și o întreține, făcînd tot ce poate pentru a-l ține pe ortodox departe de ortodoxie, o treabă care ar decurge mai ușor dacă preoții simpli ar înceta să-i mai smintească pe credincioși vorbindu-le despre păcat, despre moartea sufletului, despre judecată și despre rai și iad.
Această credință (necreștină) a ortodocșilor explică încrederea ortodocșilor în elita intelectuală, absența lor de la referendumul pentru familie din 2018 (al cărui caracter religios a fost boicotat de ortodoxia civică care a înlocuit poporul credincios) și asumarea unei viziuni religioase pluraliste în rîndul profesorilor de religie, teologilor și ierarhiei ortodoxe. Așa se explică, de pildă, de ce dl H.-R. Patapievici este considerat de Purtătorul de cuvînt al Patriarhiei un „dar uriaș și neprețuit … nu doar pentru cultura română, ci și pentru Biserică” (https://www.qmagazine.ro/omagiul-bisericii-pentru-horia-roman-patapievici/), iar dl Andrei Pleșu este recomandat de un ierarh precum PS Ignatie al Hușilor drept un „intelectual creștin al României” (https://episcopiahusilor.ro/invierea-lui-hristos-si-falsii-gardieni#_ftn7), în ciuda faptului că ambii reduc creștinismul la o formă de umanism, un exercițiu cultural cu miză spirituală (deci salvator) în care Dumnezeul creștin este înlocuit cu valorile umaniste universale.
Această monitorizare umanistă a credinței religioase a fost explicit cerută în România prin Noblețea spiritului, cartea lui Rob Riemen care apărea în România în același timp cu ediția în limba engleză (https://www.librariabizantina.ro/nobletea-spiritului-un-ideal-uitat ; vezi o recenzie lucidă la https://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/nobletea-spiritului~ni5ihb?cp=1). În 2008, Riemen identifica amenințarea la adresa ființei umane în totalitarismul ideologic și în cel religios alimentat de fundamentalismul religios (care, precizează Riemen într-un interviu de la începutul acestui an, coincid în jihadism și în trumpism https://lareviewofbooks.org/article/the-eternal-return-of-fascism-a-conversation-with-rob-riemen/ Din acest punct de vedere, umanismul agnostic al lui Riemen este mai apropiat de umanismul ateu dezvoltat de Sam Harris în The End of Faith: Religion, Terror, and the Future of Reason, W. W. Norton, 2005, decît de umanismul creștin al lui Erasmus sau Thomas More).
Zece ani mai tîrziu, cînd Riemen adăuga încă două amenințări la cele menționate deja (și anume, cea a consumismului și cea a transumanismului biotehnologic, https://www.carnegiecouncil.org/media/series/39/20180201-to-fight-against-this-age-fascism-humanism-rob-riemen), antidotul rămîne principiul umanist al căutării valorilor. Această atitudine, pe care o redau mai jos prin cîteva fragmente reprezentative, poate fi regăsită punctual nu doar în crezul elitei ortodoxe din România, ci și în mărturisirea de credință a ierarhiei din BOR precum și în cea a majorității poporului credincios. Din acest motiv, acuzațiile recente aduse de dl Gabriel Liiceanu liderilor ortodocși sunt pur și simplu nedrepte (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/05/catarii-intre-ei.html), cultul valorilor umanismului european fiind practicat în discursul public al BOR de peste un deceniu. Această viziune umanistă îi obligă de altfel pe teologii și ierarhii ortodocși să denunțe afirmarea unicității și exclusivității creștinismului ca o încercare de a monopoliza adevărul și chiar pe Dumnezeu însuși. Astfel, credința în relația unică pe care omul o poate avea cu Dumnezeu doar în creștinism este denunțată ca abuz spiritual, ca monopol care ar contrazice însăși esența credinței. Merită observat totuși că această obiecție vine din partea celor care au pus deja monopol pe Duhul Sfînt pentru a împiedica pe de o parte, în virtutea naturii imprevizibile și non-localizabile a Duhului (dedusă din interpretarea forțată a pasajului de la Ioan 3, 8), recunoașterea posibilității asumării unei relații nu doar privată, ci și publică cu Dumnezeu în cadrul Bisericii, instituției deopotrivă publică și tainică, și, pe de alta, pentru a justifica posibilitatea asumării unei religiozități universale asigurată prin apartenența privată la spiritualitatea Duhului, care se sustrage prin natura lui monopolului pe spirit. Această schemă presupune privilegierea relației cu Spiritul în raport cu Tatăl și cu Fiul, reluînd, adaptînd și dezvoltînd în cadrul ortodoxiei actuale temele milenarismului lui Gioacchino da Fiore. Odată stabilită autoritatea absolută a ordinii spirituale a valorilor, autoritatea dogmei, ca adevăr revelat care trebuie acceptat prin credință, poate fi pusă în discuție.
Acestea fiind zise, mă bucur să recunosc că am întîlnit cîteva observații valoroase în gîndirea lui Riemen, în special în ce privește critica adusă consumerismului, transumanismului (chiar dacă pentru Riemen acestea reprezintă efectul inevitabil a nihilismului generat de combinația dintre nazism și Biserică, după cum observa James Bowman https://www.firstthings.com/article/2008/06/005-briefly-noted-36) și educației înțeleasă strict ca formă de specializare profesională (vezi eseul „Some Reflections on Higher Education as the Origin of Higher Stupidity”, în Jakub Jirsa (ed.), On Liberal Education and the Autopoiesis of Universities, Charles University, Prague, 2022, p. 25-32, https://karolinum.cz/data/book/27883/Jirsa%20-%20On%20Liberal%20Education%20and%20the%20Autopoiesis%20of%20Universities.pdf). Totuși, nu mi se pare că Riemen este capabil sau dispus să recunoască posibilitatea ca și cultura umanistă să dezvolte o formă de credință orbească care ar putea mai degrabă servi tendințele totalitare ale umanismului civic decît să le împiedice, așa cum putem constata de pildă în progresismul woke și în special prin programele CRT, DEI și al identității de gen, instrumentele actualei revoluții sociale globale servită perfect de apelul lui Riemen la renunțarea vechilor surse ale identității, după cum se va vedea mai jos. Simplul fapt că această credință este întemeiată pe un agnosticism radical, împărtășit și recomandat de dl Patapievici în postfața cărții Noblețea spiritului, nu reprezintă o asigurare suficientă împotriva intoleranței față de gîndirea religioasă care afirmă posibilitatea identificării transcendentalilor ca trăsături sau revelații ale lui Dumnezeu. Viața creștină nu este doar o căutare a lui Dumnezeu, ci în primul rînd o unire cu El, posibilitate suspectă de fundamentalism în termenii umanismului susținut de Riemen și, prin urmare, și în credința umanistă a ortodocșilor din România. Din punct de vedere creștin, tocmai agnosticismul reprezintă de fapt calea sigură spre nihilism, și mă întreb dacă nu cumva credința ortodocșilor români nu ar putea fi văzută ca o formă neașteptată de nihilism care-i atribuie lui Dumnezeu toată responsabilitatea doar pentru a-i permite credinciosului să trăiască fără a-și asuma vreuna. Iar credința în niște valori care sunt utile doar dezvoltării noastre spirituale, fără a implica și destinul nostru veșnic, falsifică și mai mult credința creștină decît un Dumnezeu izolat în transcendența sa absolută. Omul nu este o valoare, ci o persoană făcută să se împărtășească de persoană, nu de noblețea spiritului.
Pentru a recunoaște mai bine manifestarea ideilor susținute de Riemen în discursul intelectualilor ortodocși reprezentativi, dar și în reacțiile credincioșilor ortodocși mai simpli, care au asimilat fără să-și dea seama aceste presupoziții umaniste, am tradus în continuare cîteva pasaje din intervențiile lui Riemen în care gînditorul olandez fie propune renunțarea la elementele care formau vechea identitate a omului (naționalitatea, religia, rasa sau „orice aspect care-l deosebește de alt om”, generalizare care încurajează de fapt noile identități de gen tocmai prin excluderea relevanței identității sexuale pentru noua identitate umanistă), fie vorbește despre pericolul fundamentalismului religios. Doar în măsura în care vom recunoaște noua realitate care face ca ortodoxia din România să fie reprezentată atît de o ortodoxie civică secularizată, cît și de una cosmică păgînă (zonă care deși denunță pe urmele lui Serafim Rose nihilismul occidental, nu-l poate distinge însă în propria ei credință), vom putea împiedica folosirea ortodoxiei ca un instrument al nihilismului în care sfîrșește orice umanism, după cum orice „gramatică a vieții”, modelul unei vieți împlinite potrivit lui Riemen, sfîrșește în incoerență atunci cînd este lipsită de Logosul ei.
*
„Apărătorul tradițiilor iudeo-creștine și umaniste va crede întotdeauna într-o etică universală care include toți oamenii. Adevărata noastră identitate este determinată nu de naționalitate, origine, limbă, credință, venit, rasă sau de orice aspect care-l deosebește pe un om de alt om, ci tocmai de ceea ce ne unește și face posibilă unitatea omenirii: valorile spirituale universale care modelează demnitatea umană și pe care orice om o poate adopta. […] Adeptul uneia sau tuturor acestor credințe va adera la ideea spiritului european și va promova o unificare politică a Europei.
[…] Pentru mine, esența întregii mentalități a umanismului european este că identitatea noastră nu se bazează pe ceea ce mă face diferit de altul în ceea ce privește genul sau fundamentul social al credințelor sau lipsa acestora. Ideea de identitate în umanismul european se referă la ceea ce avem cu toții în comun. Și din această cauză, putem avea și credință în unitatea omenirii – în ideea că toți suntem ființe umane. Așadar, ce avem în comun? Faptul că toți putem trăi în adevăr. Cu toții putem avea compasiune. Cu toții putem face dreptate. Cu toții putem crea frumusețe. Și ar trebui să fim conștienți, așa cum ne-a reamintit Freud, că suntem și ființe umane pline de instinctele noastre, de temeri, de frustrări, de ură și de agresivitate. Singura modalitate de a gestiona partea animală a naturii noastre constă în a ne dezvolta natura spirituală.” (https://lareviewofbooks.org/article/the-eternal-return-of-fascism-a-conversation-with-rob-riemen/)
„Ideea de umanism ne spune că propria noastră identitate nu se bazează pe modul în care suntem ca indivizi, ci se bazează pe ceea ce avem în comun. Umanismul nu este o identitate a ceea ce ne face diferiți, ci se referă la ceea ce avem cu toții în comun. Este o idee universală, iar ideea universală este că toată lumea, oricine ai fi, poate trăi în adevăr, poate face dreptate și poate crea frumusețe. În practică, acest lucru nu este mult diferit de punctul de vedere al evreilor că la sfîrșitul vieții Dumnezeu ne va judeca după cum am fost un țadic – da sau nu? Am trăit în dreptate – da sau nu? Sau în viziunea creștină conform căreia totul de măsura în care am fost o ființă umană iubitoare – da sau nu? Deci identitatea comună face parte din ea și, dacă avem în vedere umanismul, această noțiune este mult mai incluzivă decît atunci cînd vorbesc despre un set specific de valori ale unei anumite religii.” (https://www.carnegiecouncil.org/media/series/39/20180201-to-fight-against-this-age-fascism-humanism-rob-riemen)
„Ființele umane sunt prin definiție mult mai mult decât sîngele sau solul în care s-au născut. Demnitatea omului ține de faptul că avem un spirit și adevărata noastră identitate, persoana care ar trebui să fim, nu se bazează pe ceea ce mă face diferit de ceilalți, ci pe ceea ce este universal în noi toți: capacitatea de a ne cultiva sufletul, de a trăi în adevăr, a face dreptate, a fi o ființă umană plină de compasiune.
Dar trebuie să începi de undeva, astfel încît locul în care te-ai născut și limba maternă să fie doar un început al ieșirii în lume, al învățării unor limbi și tradiții diferite și al deschiderii și lărgirii propriei ființe prin dialogul cu ceilalți. Asta au vrut să ne învețe unii dintre cei mai mari greci precum Isocrate, Socrate, Platon și Aristotel, așa l-a învățat Aristotel pe Alexandru cel Mare, dar așa ne-a învățat și Sfîntul Pavel. Aceasta este esența umanismului european și a Ideii de Europa.”
(https://www.robriemen.nl/en/publiciteit/interview-in-dnevnik-magazine/)
„[…] Evident, fundamentalismul religios există în toate timpurile și în toate religiile: creștinismul are cruciadele sale, Klu Klux Klan din SUA are propria sa moștenire de oameni arși și decapitați. Toate aceste acțiuni sunt făcute sub pretextul că ceilalți sunt eretici și reprezintă întruparea diavolului etc. Ceea ce se află în spatele acestei orori și motivul pentru care fundamentalismul religios se va ciocni mereu cu civilizația este negarea naturii umane; negarea fundamentalistă a faptului că noi, ființele umane, avem o natură trupească; că avem simțurile noastre, că avem un instinct sexual și că există ceva de genul frumuseții feminine. Ei încearcă să o nege pe cît posibil în favoarea spiritului, care trebuie să rămînă pur. Nu este nimic în neregulă cu un suflet pur, dar printre fundamentaliștii religioși această puritate a sufletului se bazează pe o minciună profundă și se datorează celei mai grave transgresiuni. O transgresiune are loc atunci cînd un om începe să creadă că este în posesia adevărului absolut și a dreptății absolute. Orice formă de teocrație este cea mai rea formă de idolatrie. Fundamentalismul religios este un Prescott, iar preoții se comportă ca și cum ar fi Dumnezeu. Au cunoștințe absolute; ei știu totul despre bine și rău și ei cred că vor să purifice omenirea de oricine nu este ca ei. Cu această viziune asupra naturii umane, ei neagă sensul vieții; ei nu știu ce este compasiunea; viziunea lor asupra lumii este tribală; nu există toleranță, nici înțelegere pentru unitatea omenirii.
Fundamentalismul religios a existat dintotdeauna, în toate religiile și, din păcate, creștinismul a avut propria sa parte din el. Fundamentalismul religios celebrează întotdeauna cultul morții. Nu știe nimic despre gramatica vieții. Din nou, pentru că este tribal, iar misiunea sa este de a purifica omenirea. Misiunea lor este de a face ceea ce este sacru și absolut al lor. Ei pot urmări doar distrugerea și nu vor viza niciodată nici o formă de construcție. Conform logicii lor, ei trebuie să prefere întotdeauna moartea în locul vieții; aceasta va fi întotdeauna alegerea lor.
[…] Nu trăim doar în era științei, ci în era fundamentalismului. De asemenea, fundamentaliștii cred că nu avem probleme în viață pentru că au deja răspunsuri date de Dumnezeu, iar prin magie preotul va ști toate răspunsurile și vă va spune ce să faceți. Singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să te supui. Deci, într-adevăr, trăim în epoca capitalismului, în epoca kitsch-ului și a fascismului.
[…] Deci, ce e de făcut ? Pentru a-l cita pe prietenul nostru Lenin, primul lucru care trebuie făcut este să ne reamintim ce înseamnă să fii civilizat și cum să sărbătorim și să cultivăm demnitatea oamenilor. A fi civilizat are totul de-a face cu cele patru fenomene, care sunt negate de fundamentalismul religios, totalitarismul ideologic, consumism și transumanism: natura oamenilor, libertatea, excelența umană și gramatica vieții. Și aceste patru fenomene sunt interdependente și nu pot fi deconectate. După cum am afirmat deja, s-ar putea să nu uităm niciodată că ființa umană este o singură creatură cu o natură dublă, iar acest fapt face parte din secretul existenței umane. Da, suntem egali cu animalele și adesea ne comportăm ca animalele, dar demnitatea oamenilor este dată de spiritul uman. Aceasta este diferența esențială în fundamentalismul religios. Deși imaginea adevăratei noastre ființe (conform Bibliei suntem creați după chipul lui Dumnezeu), deși acea imagine adevărată ne este dată pentru că știm despre adevăr, despre dragoste, prietenie, libertate, deși aceste eșecuri sunt în sine absolute și transcendentale, nimeni nu poate pretinde că le deține pe deplin. Deci întreaga noastră viață este un efort, o educație permanentă practică de a trăi după principiul spiritual al sufletului nostru, pentru a ne dezvolta intuiția și conștiința pentru ceea ce are calitate, ce este bine și ce este rău, pentru a dobîndi înțelepciune pentru experiența vieții, să avem compasiunea care ne permite să ne păstrăm simțurile deschise pentru a putea percepe poezia atît de des ascunsă a vieții și să exersăm un dialog deschis cu toți acei oameni care au medii diferite și vederi diferite. Această atitudine, acest proces de învățare pe tot parcursul vieții pentru a deveni cine ar trebui să fim, din nou Socrate a numit-o Phaidon, ceea ce înseamnă a vorbi și a acționa pe baza gramaticii vieții, deoarece libertatea și adevărul, prietenia și loialitatea, înțelepciunea și curajul, dragostea și poezia, dreptatea și armonia formează gramatica de bază a existenței noastre, pentru că acestea sunt calitățile care dau viață vieții noastre, care ne inspiră, care dau sens lucrurilor lipsite de sens, care pot transforma ceea ce este trecătorul în netrecător. Cu asta se ocupă arta și asta tocmai pentru că aceste valori ale vieții sunt absolute și nu le putem poseda; nu le putem manipula sau instrumentaliza. În aceste valori vedem imaginea celui care ar trebui să fim și în aceste valori ne confruntăm cu standardele.
[…] Raportate la aceste valori, la această gramatică a vieții, toată bogăția, celebritatea, puterea nu mai contează și nici nașterea, tradiția sau poziția sau agenda. Există o singură întrebare pusă în toate religiile serioase: cum trăiești? Trăiești ca o ființă umană dreaptă, fără să conteze dacă ești celebru sau nu, pur și simplu nu asta contează, așa că nu degeaba și-a încheiat Spinoza Etica prin afirmația: Toate lucrurile excelente sunt pe cît de dificile, pe atît de rare. Deoarece gramatica vieții este dificilă, este extrem de dificil să trăim în acord cu ea pentru că nu putem face asta cu natura noastră fizică și cu darurile simțurilor noastre. Întotdeauna vor exista dorințele noastre, temerile și prejudecățile noastre și agresiunile noastre și prostia și mortalitatea noastră. Faptul că suntem oameni spune că suntem limitați, dar suntem liberi.
[…] Din nou, aceasta este marea minciună a fundamentaliștilor religioși pentru că ei ne iau libertatea și ne spun că trebuie doar să ne supunem. Este, de asemenea, marea minciună a fascismului, care cere același lucru, urmarea liderului, după cum este și marea minciună a științei de înaltă tehnologie pentru că ne neagă libertatea. Nu ne putem ceda libertatea pentru că aceste lucru ne va transforma în sclavi sau roboți. La final, plătim prețul propriei noastre demnități și al societății care nu este liberă; societatea în care nu se cultivă demnitatea vieții și întreaga libertate, unde nu se vorbește gramatica vieții, nu va deveni niciodată o societate civilizată.”
