În 313 a încetat persecuția împotriva creștinilor, care din acel moment își puteau practica credința în mod liber. Deși Edictul de la Milan promitea să fie o temelie a libertății de conștiință, în realitate momentul a reprezentat în Imperiul Roman începutul înăbușirii ei, otrăvind creștinismul prin ispita revanșei față de păgîni. Mă întreb dacă nu cumva practica retragerii în pustie a însemnat și un refuz de a participa la această revendicare ilicită a conștiinței religioase într-o perioadă în care persecutarea păgînilor devenea tot mai violentă, culminînd prin decretele lui Teodosie de la sfîrșitul secolului 4, care interziceau vizitarea unui templu păgîn sau respectarea unei sărbători păgîne.
Mîine se împlinesc 234 de ani de cînd a început decriminalizarea oficială a păgînismului în Apus. În ziua de 15 decembrie 1791, zece din cele douăsprezece amendamente ale Legii Drepturilor (Bill of Rights) au fost ratificate de majoritatea legislaturilor statelor din SUA (https://www.archives.gov/founding-docs/bill-of-rights-transcript). Articolul 3 afirma: „Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof; or abridging the freedom of speech, or of the press; or the right of the people peaceably to assemble, and to petition the Government for a redress of grievances.”
Două sute de ani mai tîrziu, păgînismul redevenea religia majoritară în Vest. Singurul motiv pentru care nu a interzis creștinismul este că acesta devenise deja interzis chiar în bisericile creștine preluate de păgînii deghizați în creștini, însuflețiți de același entuziasm și stăpîniți de același ego toxic care-i caracterizau pe strămoșii lor din secolele 4-5.
