Cineva care deplîngea recent răspîndirea IA în mediul academic observa, ca un contraargument, că beneficiul educației fără IA este asigurat de posibilitatea dobîndirii unei inteligențe veritabile: dacă învățăm fără IA suntem mai deștepți decît dacă învățăm cu IA. Dar dacă tocmai acest mod de a vedea lucrurile ne-a adus aici? Dacă dorința de a fi mai deștepți, inspirată de convingerea că împlinirea umană este asigurată de inteligență, a făcut posibile revoluția digitală și apariția IA? Atunci, faptul că IA ne face să părem mai deștepți în timp ce în realitate ne tîmpește poate fi considerat un preț acceptabil pentru o schemă la fel de deșteaptă ca toate lucrurile care ne sunt accesibile fără ca noi să trebuiască să le înțelegem.
În orice caz, dacă deșteptăciunea este indispensabilă dezvoltării umane iar ea se obține prin cultură, atunci Papahagi, Ignatie și toată clica intelectuală din BOR au dreptate. Nu înțeleg cum poți să critici sfințirea prin cultură și în același timp să susții că dezvoltarea umană este posibilă printr-o cunoaștere de dragul cunoașterii, care pînă la urmă nici nu este atît de dragul cunoașterii, ci de dragul de a deveni mai deștept. Este o nouă schemă? Omul deștept și-a realizat asemănarea cu Dumnezeul deștept?
Dacă devii mai uman pe măsură ce devii mai deștept, iar IA te ajută să pari mai deștept, de ce nu să nu admitem, așa cum mulți dintre cei care folosesc IA o mărturisesc deja, că cel puțin ne face să părem mai umani, împlinindu-ne în felul acesta? Sau, ca să vorbesc pe înțelesul oamenilor mai deștepți decît mine, dacă obținem mai mult fără IA, dar nu și altceva decît ne oferă IA, atunci IA nu reprezintă cu adevărat o problemă sau o amenințare, pentru că nu ne lipsește de nimic esențial, ci doar ne reduce potențialul intelectual într-o măsură mai mică sau mai mare.
