Falsul bine are nevoie de rău, pe care-l întreține și controlează în timp ce pretinde că luptă împotriva lui. Falsul bine este întotdeauna nou și devine public, evident, incontestabil și totalitar printr-o revoluție, deci printr-un proiect politic.
Falsul bine gestionează răul prin simpla lui identificare. Atunci cînd intră într-un conflict deschis cu răul, înseamnă că falsul bine se simte amenințat fie de posibilitatea ca populația capturată să perceapă caracterul lui fals, fie de apariția unui alt bine (real sau fals) concurent și care va fi integrat în formula răului existent. În oricare din aceste două situații, falsul bine va încerca mai întîi agravarea descrierii răului existent, acțiune menită să-i ofere o poziție consolidată în urma victoriei inevitabile în fața unui rău mult mai periculos decît păruse pînă în acel moment. Dacă această încercare eșuează, va trebui să producă un rău nou prin care falsul bine se va reînnoi.
