Patriarhia Română a avut la dispoziție 36 de ani pentru a lămuri relația dintre legionarism și ortodoxie. „Sfinții închisorilor”, „eroii neamului” au fost inițial expresii metonimice, semi-codificate folosite pentru a exersa cultul legionar în spațiul public, dar astăzi ambele expresii sunt receptate la propriu, ca definiții perfecte pentru legionari și nu ca echivalențe stilistice. În ciuda sau poate tocmai din cauza amplificării atașamentului legionar în BOR prin cultul „sfinților închisorilor”, Patriarhia a refuzat să arate că Mișcarea Legionară a distorsionat creștinismului, subordonînd-ul unui proiect teologic-politic străin de învățătura creștină. Mai mult, prin canonizarea unor membrii reprezentativi ai „legiunii cerești”, Patriarhia a sfințit efectiv Mișcarea Legionară, într-o sincronizare curioasă cu dezvoltarea suveranismului mistic. Replica Patriarhiei la observațiile legitime în aceste condiții a fost solicitarea unui drept exclusiv de a-și recunoaște sfinții după propriile ei criterii:
„Prin urmare, Biserica Ortodoxă Română solicită sprijinul Statului, dar și al celorlalte Culte religioase recunoscute, pentru completarea art. 29 al Legii nr. 489 din 28 decembrie 2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, cu un alineat nou care să prevadă: „(2) Cultele au dreptul exclusiv asupra stabilirii modalităților de cinstire a persoanelor canonizate, beatificate, sanctificate, trecute în rândul drepților sau recunoscute ca simboluri identitare proprii”.” (https://basilica.ro/patriarhul-daniel-activitatea-comisiei-de-dialog-dintre-stat-si-culte-este-benefica-pentru-societatea-romaneasca/, solicitare admisă deja de Parlament https://www.senat.ro/legis/PDF/2025/25L118FG.pdf?nocache=true).
Însă un drept exclusiv nu ar trebui să însemne un drept discreționar, care să contrazică chiar principiile fundamentale ale Bisericii care îi asigură recunoașterea statului. Din păcate, acesta pare să fie sensul noțiunii „exclusiv” urmărit de Patriarhie. În condițiile în care nici un lider ortodox nu vrea să vadă că identitatea creștină este anulată chiar de principalele simboluri identitare adoptate în prezent de BOR, și anume de cele care condiționează identitatea creștină de cea etnică românească și mîntuirea de apartenența la neam, consider că Legea Vexler este providențială în mai multe privințe:
1. a scos la lumină intensitatea și proporțiile naționalismului mistic și fundamentul său legionar, tolerat ca un fenomen inofensiv, marginal și nostalgic;
2. constrînge Patriarhia să-și asume responsabilitatea pentru coruperea învățăturii creștine și să intervină, fie pentru a recunoaște explicit, direct și public sfințenia legionarismului, fie pentru a se delimita în mod incontestabil de această rătăcire;
3. le oferă credincioșilor ortodocși din România ocazia să se întrebe dacă Dumnezeu s-a făcut om și a suferit pe cruce pentru a slăvi neamul românesc și pentru a-i nimici pe străini, începînd cu evreii;
4. aceasta nu este o întrebare adresată de Vexler sau de mine: este o întrebare adresată de Dumnezeu și de aceea consider că Legea Vexler este una providențială.
Este riscant să ratezi întrebările adresate de Dumnezeu. De pildă, evreii au o experiență destul de nefericită a dialogului lor cu Dumnezeu: după ce au răspuns prost sau nu au răspuns deloc la întrebările lui Dumnezeu, s-au trezit de regulă în robie, fără țară, fără templu și, adeseori, au fost pe punctul de a se trezi chiar și fără neam. Se pare că vrem neapărat să le repetăm experiența.
