Rareori se întîmplă ca un om afectat de propriul eșec existențial să-și recunoască vina. De regulă, încearcă pentru o vreme să pretindă că nu vede acest eșec, ceea ce îi este mai ușor atunci cînd se află în compania altor ratați, iar apoi, cînd lucrurile ajung la un punct mult prea dureros pentru a mai putea fi ignorate, este silit să-și recunoască situația nefericită în timp ce caută vinovații doar în afara lui. Este exact scenariul în care ne aflăm acum, revelat de reportajul despre poluarea morală la care sunt supuși elevii în cadrul petrecerilor școlare de tip Balul bobocilor:
„Până se pun de acord instituțiile, părinții trebuie să știe că fenomenul Balurilor Bobocilor a alunecat, în ultimii ani, din zona tradiției școlare într-o industrie privată în care minorii sunt expuși la mesaje, comportamente și riscuri pe care mulți părinți nici nu și le imaginează. Discrepanța dintre ceea ce cred familiile și modul real în care se organizează aceste evenimente arată cât de urgentă este clarificarea responsabilităților între școli, organizatori și autorități.”
„Părinții trebuie să știe…”? Familiile cred că de fapt la petrecerile elevilor au loc ceaiuri dansante precum cele organizate în urmă cu cincizeci de ani? Atît de ipocriți și de iresponsabili sunt adulții din România încît îndrăznesc să pretindă că nu știu care este muzica pe care o ascultă copiii lor?
Este aceeași muzică pe care o ascultă și adulții pentru că nu există alta. Este nedrept să încadrăm această muzică în categoria „subcultură” de vreme ce în România nu există cultură. Și nu există cultură pentru că una din condițiile culturii este lumea. Lumea românească de astăzi este o sublume: 99% din spectatorii care vin la filmul Cravata galbenă acompaniază muzica din film printr-un complex de sunete, vocale și neconvenționale, de la vorbitul și rîsul neîntrerupt la foșnetul neîncetat al ambalajelor pungilor de chipsuri și ronțăitul floricelelor, demonstrînd astfel diferența în același timp culturală și umană dintre lumea filmului și sublumea realității românești de astăzi.
Sublumea este modul de organizare al subumanului. Organizarea și conservarea subumanului sunt realizate de adulții competenți, adică de indivizii implicați în educația formală și informală, adică de profesori, părinți și vedete împreună. Copii sunt introduși și pregătiți pentru sublume prin mediul cultural specific sublumii. Acest luru se întîmplă cu mult înainte de momentul Balul bobocilor (care ar trebui numit mai degrabă Balaurul bobocilor), începînd cu prima serbare a sfîrșitului de an la grădiniță. Iată ce scriam în urmă cu mai bine de patru ani:
„pînă să ajungă activiștii LGBT la copiii noștri, ei sunt deja corupți pe de o parte de o cultură seculară care-i sexualizează prematur (am scris despre asta în repetate rînduri; vezi https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2018/04/foreplay-pozitia-misionarului-bor.html, https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/05/educatia-pedofila.html, https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2011/08/minunata-vechea-lume-noua.html) cu ajutorul părinților și profesorilor degenerați: de pildă, atît la petrecerile de familie, cît și la serbările școlare, succesul este asigurat de difuzarea repetată a două melodii cu conținut pornografic, Despacito și Macarena, la care sunt expuși copiii de la cele mai mici vîrste. Iată mesajul din Macarena: „Dă-i corpului tău puțină bucurie, Macarena, pentru că ai un corp făcut să ofere bucurie și lucruri bune/ Toți mă doresc, dar nu mă pot avea, așa că vin să danseze lîngă mine/ Mișcă-te cu mine, cîntă cu mine și, dacă te pricepi, te iau acasă cu mine/ Nu-ți fă griji pentru prietenul meu, e doar un băiat pe care-l cheamă Victorino/ Nu-l vreau, nu-l suport, nu-i cine știe ce, așa că ce vină am eu/ Victorino era plecat din oraș, dar cei doi prieteni ai lui au fost super.” Și morala din Despacito: „O s-o facem pe o plajă din Puerto Rico/ Pînă cînd valurile vor geme Oh, Doamne!/ Și atunci pecetea mea va rămîne în tine.” Desigur, se poate spune că majoritatea copiilor nu sunt atenți la cuvinte, lor le place doar melodia, ritmul. Judecînd însă după cum dansează, imitînd mișcările dansatorilor pe care i-au văzut în videoclipurile pieselor de acest tip, se poate spune că au receptat esența mesajului cît se poate de limpede. Copiii vor să fie ca cei mari, iar dacă cei mari au numai mizerii în cap, copiii se transformă rapid la rîndul lor încă de mici în depozitele de deșeuri mintale și sufletești în mijlocul cărora trăiesc și pe care din obișnuință le numim părinți și educatori.” (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/07/marea-transformare-de-la-de.html)
Avînd în vedere că maneliștii și vedetele sunt modelele oferite tinerilor în România de astăzi, de ce mai sunt șocați progresiștii că liderii totalitari din fascism, nazism, și comunism devin modele pentru copiii și tinerii care știu că sublumea nu este ultima realitate?
