miercuri, 17 decembrie 2025

A face școală

 

Cînd nimic nu contează în afară de bani și cînd este posibil să faci bani (nu să-i cîștigi; a cîștiga bani înseamnă a cîștiga puțini bani cu efort mare, pe cînd a face bani înseamnă a dobîndi mulți bani cu efort redus) și fără să înveți, doar cu o diplomă făcută, nu cîștigată (distincția anterioară rămîne valabilă și în acest caz), ce sens au discuțiile despre școală, despre programe, reguli și metode? Este ca și cum am discuta despre regulile, strategia și echipamentul cele mai potrivite pentru jucătorii unei echipe de fotbal care, deși nu știu să joace și nu vor să joace fotbal, își doresc să facă un rezultat bun fără să încerce să cîștige neapărat și, mai ales, fără să joace.

Cam asta se întîmplă și în actuala școală vidă din România: se face școală, dar fără nici un cîștig în cunoaștere.