Am întîlnit deseori observația că Dumnezeu ne ajută atunci cînd nu ne mai ajută nimeni. Ideea este corectă în sensul că există situații în viață care depășesc capacitatea omului de a-l ajuta pe alt om, deși probabil că în general este înțeleasă în sensul că nu trebuie să așteptăm ajutorul din partea oamenilor, înțelegere greșită dacă presupune că trebuie să fim ignorați de toată lumea ori să abandonăm din capul locului orice încercare de a cere ajutorul de la ceilalți pentru ca Dumnezeu să poată interveni în sfîrșit.
Poate că ar fi mai corect să spunem că Dumnezeu ne ajută nu atunci cînd nu ne mai ajută nimeni, ci așa cum nu ne poate ajuta nimeni: în primul rînd, pentru că ajutorul lui Dumnezeu vine împreună cu iertarea Lui, care este de fapt principalul ajutor și este eficientă în sine chiar dacă nu în felul în care ni-l dorim și, în al doilea rînd, pentru că ajutorul pe care-l cerem lui Dumnezeu pentru o situație apăsătoare de viață se referă doar la efecte în timp ce ignorăm ori refuzăm să ne atingem de cauzele greutăților noastre mai ales atunci cînd suntem vinovați de producerea lor. Pentru a ne putea ajuta, Dumnezeu trebuie să se ocupe de cauza problemei noastre, lucru care poate fi chiar mai dureros decît problema respectivă și cu atît mai dificil cu cît dorim mai mult ca această cauză să rămînă ascunsă. De aceea, de cele mai multe ori avem impresia că Dumnezeu întîrzie să ne ajute ori ratăm cu totul ajutorul Lui atunci cînd ne-a salvat de probleme mai mari decît cele pentru care L-am solicitat, dar care erau complet ignorate de noi.
