UE este Europa. Întrucît suntem europeni, ne salvăm sau pierim împreună cu UE. A proceda altfel, adică a ne salva fără UE, chiar dacă ar fi posibil, este inacceptabil pentru că ar însemna să ne salvăm împreună cu Rusia, ceea ce este mai rău decît moartea. Înseamnă a ne ucide identitatea europeană și viitorul european. Care este portocaliu, chiar și atunci cînd este negru. Prin urmare, nu ne putem urma destinul decît la bordul Titanicului. Ungaria lui Orban nu poate fi un model pentru noi: ea este privită de administrația Trump ca o țară prietenă doar pentru că a adoptat politica externă impusă de Moscova: „Nu este foarte clar cum se potrivește construirea unui bloc pro-american cu ideea orbanizării sau finlandizării, care presupune o politică externă impusă de la Moscova.”
În urma integrării în UE și a aderării la NATO, „România anului 2025 este incomparabil mai sigură și mai prosperă decât România anului 1995” (https://www.contributors.ro/romania-fara-america-pentru-un-europenism-strategic-romanesc/). De fapt, chiar dacă mai mulți indivizi mănîncă somon astăzi, în timp ce, de cealaltă parte, pentru tot mai mulți indivizi prețul unei pîini reprezintă o provocare, România anului 2025 este o țară în care populație se simte mai nesigură și mai amenințată și care este mai fragmentată la un nivel incomparabil mai mare decît cel din 1995, deși în acea perioadă războiul (din Iugoslavia) era mai aproape de hotarele noastre, iar perspectivele economice erau mai puțin promițătoare decît astăzi.
Agenții spălării UE pe creier au reușit să-i convingă pe majoritatea românilor că a fi european înseamnă a accepta necondiționat politicile impuse de centrele europene de putere. Totuși, istoria noastră ne spune că orientarea noastră europeană tradițională a fost determinată nu de o anumită axă a puterilor europene și uneori nici măcar de avantajele pe care o astfel ne axă ni le putea promite la un moment dat (să nu uităm că am refuzat alianța cu Germania în Primul Război Mondial iar în al doilea am fost constrînși să o acceptăm de lideri totalitari precum Carol II și Antonescu, într-un scenariu reluat astăzi), ci de conștiința unor valori și principii care ne defineau pe noi și pe acele popoare europene care refuzau să facă abstracție de aceste valori și principii. Spre deosebire de momentul actual, românii nu au stat în trecut cu fața spre Europa, ci spre un cer care acoperea în egală măsură trecutul și prezentul și tocmai acest lucru ne-a permis să salvăm fața Europei în istorie.
Ușurința cu care natura adeseori malefică, anti-europeană a voinței conducerii UE și efectele ei în societatea noastră sunt ignorate în textele apărute pe platforme obsesiv-compulsiv pro-UE (Contributors.ro, Hot.News.ro, 22) mă face să mă întreb dacă nu cumva dependența de proiectul UE a trecut de faza unui atașament justificat de o solidaritate europeană naturală, transformîndu-se în „tulburare psihică manifestată prin lipsă de inițiativă, prin atașament total față de unele persoane” și în „stare patologică datorată obișnuinței de a consuma alcool, stupefiante, medicamente”, sensurile menționate de DEX în descrierea atributelor clinice ale noțiunii de „dependență”.
