Suveraniștii nu pot fi luați în serios pentru că nu se iau în serios nici pe sine, nici lucrurile pe care le susțin, discursul lor fiind o gargară scuipată în fața indivizilor pentru care orice este mai bun decît nimic. Nu sunt credibili pentru că exploatează trecutul ca niște jefuitori de morminte, pentru că nu fac decît să critice un adversar ideologic care are o viziune clară și un program adecvat și pentru că își acuză adversarul de propriile neputințe.
Nu știu dacă dl Virgiliu Gheorghe este conștient de faptul că odată cu recunoașterea controlului userist total al opiniei publice, admite vrînd-nevrînd neputința suveraniștilor de a fi relevanți în spațiul public. În plus, dl senator recunoaște indirect faptul că singurul mediu receptiv la mesajul suveranist este cel format din bătrîni și din cei grav bolnavi, observînd cu îngrijorare că, în condițiile în care mediul educat le este ostil suveraniștilor, în curînd singurii la care vor mai avea acces vor fi indivizii cu diverse forme de dependențe:
„Noua generație crede orbește în ce se aude și se vede pe internet, punctul de vedere oficial. Sunt ca și hipnotizați. Ei cred aproape dogmatic, în tot ce poartă eticheta de schimbare, retorică marxistă împachetată super-democratic sau în ONG-urile finanțate de străinii care-și pregătesc însușirea și a ceea ce a mai rămas din România, bogățiile solului și subsolului, adică resursele. Nu contează că se distruge țara. V-am spus că au un atașament aproape religios în această nouă ordine pe care o propun forțe precum cele ale USR-ului. Dar nici nu e vorba de USR aici, ci de un curent care îi transgresează și pe ei. Sunt sigur că cei mai mulți și de la ei nu realizează ceea ce fac.
Ceea ce văd în Parlament și nu numai, USR-ul beneficiază de un mare suport gratuit din partea ONG-urilor despre care vorbeam și crește noua generație pe care se vor baza mâine. În același timp, cei în vârstă cu o rată de cancer și alte boli, precum cardiovasculare, dintre cele mai mari din lume sunt așteptați să treacă dincolo pentru a le fi luat locul la vot de cei formați cu mult internet, jocuri de calculator, eventual pornografie și droguri sau adicții de tot felul.” (https://www.activenews.ro/opinii/Virgiliu-Gheorghe-Diana-Buzoianu-e-matrioska-lui-Bolojan-iar-el-insusi-e-o-matrioska-a-altcuiva-o-papusa-in-mainile-strainilor.-Dezastrul-e-inestimabil.-Vom-pierde-apa-Romaniei-INTERVIU-ActiveNews-201613)
Să te plîngi că ai ceva de spus, dar nu te lasă copiii ăia răi, este atît de infantil și de iresponsabil încît ar fi suficient pentru a explica eșecul efortului suveranist de a fi relevant dincolo de bula proprie. Din păcate pentru suveraniști și, fără nici o legătură cu ei, pentru oamenii care încă mai așteaptă un semn de normalității, mai sunt și alte motive pentru care discursul userist este deopotrivă dominant și inatacabil.
Sigur că Dosarul Paltinu le-a dat apă la moară suveraniștilor și în special celor radicali, din grupul „hrană, apă, energie”. Dar suveraniștii nu au făcut decît să bată apa în piuă pentru că nu au ținut cont de faptul că, în mentalitatea useristă, mediul natural este mai important decît cel uman așa cum mediul socio-politic este mai important decît cel personal și familial. Nu știu dacă suveraniștii sunt incapabili să sesizeze motivațiile și justificările poziției useriste sau doar le ignoră, însă denunțarea naturii religioase a atașamentului userist demonstrează incapacitatea suveranistă de a construi un atașament la fel de puternic. Un atașament religios este unul total, care presupune o consecvență cu propriile principii și premise, aspect care lipsește în zona suveranistă, care demonstrează în schimb o formă constantă de disonanță cognitivă.
Unul din motivele pentru care naționaliștii mistici nu văd sau refuză să vadă intențiile progresiste în ansamblul lor ține de faptul că împărtășesc aceeași logică revoluționară, care îi constrînge să favorizeze structurile generice, mai mult sau mai puțin abstracte, în defavoarea celor personale: idealul societății civile progresiste este la fel de impersonal ca cel al neamului suveraniștilor. În același timp, spre deosebire de progresiști, ale căror valori seculare sunt recunoscute și sprijinite de cultura umanistă dominantă, suveraniștii sunt obligați de cenzura progresistă să-și afirme valorile mai mult în mod implicit: teama de a nu fi acuzați de legionarism (în timp ce se mîndresc cu identitatea legionară, în special de cînd consideră, cu o anumită îndreptățire, că Patriarhia i-a recunoscut sfințenia prin canonizarea „sfinților închisorilor”), pe de o parte, și faptul că majoritatea politicienilor suveraniști au îmbrăcat costumul național doar pentru că era una din condițiile înregistrării în partid și pe listele electorale, pe de alta, explică inconsecvența liderilor naționaliști în raport cu propriile valori supreme, Neamul și Țara. de pildă, în mod normal, în discursul suveranist țara ar trebui să asigure izvoare pure neamului sfînt și, în general, o natură pură, care să nu fie gîtuită de baraje, învelită în panouri solare și zgîriată de autostrăzi. Cu toate acestea, vedem că suveraniștii apără barajele (și mineritul) fără a lua în considerare efectele lor asupra mediului, deși cînd pretinzi că aperi ordinea creației, ar trebui să fii la fel de preocupat de acțiunile care o mutilează cum ești și atunci cînd denunți mutilarea omului prin operațiile de schimbare de sex. Dacă ar fi fost consecvenți cu principiile naționalismului mistic, suveraniștii și-ar fi afirmat preocuparea pentru mediu în timp ce și-ar fi declarat îngrijorarea pentru situația populației afectate. Au folosit însă incidentul în sensul naționalismului comunist, care prin industrializarea aberantă a făcut un rău enorm atît mediului natural, cît și celui uman, sesizînd proiectul mondial de înlăturare a barajelor (https://en.wikipedia.org/wiki/Dam_removal), doar pentru a-l integra într-o nouă teorie a conspirației UE, în ciuda faptului că acesta a început în Statele Unite înainte de a fi adoptat la nivel european.
Naționaliștii mistici, o specie invazivă și răpitoare care a înlocuit populația endemică pașnică, sunt la fel de revoluționari ca progresiștii de stînga sau de dreapta, deci la fel de dispuși să-și realizeze obiectivele revoluționare prin orice mijloace. Cu toate acestea, suveraniștii sunt dezavantajați nu doar de necesitatea obținerii încrederii majorității populației, față de progresiști care nu au nevoie decît de unități reduse de tip comando care să acționeze coordonat în stat, mass-media și societate. În plus, suveraniștii se deosebesc de progresiști și prin intensitatea credinței, care este totală și necondiționată pentru progresiști, dar opțională, aproximativă și privată (sub forma credinței legionare) pentru suveraniști.
Singura șansă a normalității este ca suveraniștii să creadă și ei în lucrurile pe care le afirmă, astfel încît conflictul dintre cele două forțe revoluționare să ajungă la un nivel capabil să dezvăluie lipsa de scrupule și fanatismul cu care și unii, și alții urmăresc instaurarea utopiei. Dar pentru că există încă prea mult oportunism și credință formală în tabăra suveranistă, ar trebui ca suveraniștii să fie ajutați să-și asume și să se identifice cu propria nebunie. Este o sarcină dificilă, avînd în vedere că sub masca nebuniei mulți dintre ei ascund „spiritul original și inventiv” al lui Mitică, bucureșteanul tipic din schițele lui Caragiale și că, de cînd userismul a dobîndit monopolul asupra onestității, neseriozitatea și lipsa de caracter au devenit pentru adversarii lui o virtute.
