Pentru că naționalistul care ar da fără voia lui peste textul postat anterior ar putea crede că mă refer la amenințarea imigrației la adresa integrității naționale, precizez că nu văd în venirea în masă a străinilor o cauză a pierderii conștiinței naționale și a dislocării personale a românilor, ci efectul necesar al unui proces național, autohton, de redefinire a identității naționale, proces la care naționaliștii mistici și etno-naționaliștii au participat și participă împreună cu progresiștii și misionarii societății deschise. Diferența dintre cele două tabere constă doar în mijloacele adoptate, în timp scopul a fost același: producerea omului nou prin modificarea percepției realității.
Unii îl interzic pe Eminescu pentru antisemitismul lui, ceilalți îl prețuiesc tocmai pentru asta. Unii înăbușă credința reducînd-o la o chestiune privată, ceilalți o corup dorind să facă din ea politică de stat. Întrucît producerea omului nou presupune întreprinderi specializate, precum școala și Biserica, ambele tabere vor o școală nouă și o Biserică nouă. Diferența constă în faptul că unii le vor globaliste, ceilalți suveraniste. Gîndire critică vor și suveraniștii, în sensul în care le oferă instrumentele necesare criticării idolului globalismului, dar fără a incomoda preaslăvirea idolului naționalismului; vor la rîndul lor CRT (Critical Race Theory) în școală, dar ca aceasta să fie o teorie care să promoveze virtuțile și valorile etnice autohtone în timp ce critică abuzurile la care rasa biologic pură a neamului românesc a fost supusă de rasele străine impure; se opun transformării școlii într-un spațiu progresist de joacă și de explorare de sine, cu excepția cazului în care explorarea este cea a sinelui naționalist iar terenul de joacă este totuna cu Grădina Maicii Domnului.
Una dintre aberațiile memorabile ale suveranismului-progresist-ortodox-secular-liberal-tradițional din România se poate găsi în comentariul postat recent pe pagina de facebook a unui om de cultură român preocupat de situația gravă a învățămîntului românesc. În comentariul respectiv, edificator pentru starea de luciditate a naționaliștilor români din prezent, autorul deplînge starea de început de ev mediu în care a adus progresismul învățămîntul românesc, fiind incapabil să înțeleagă că, dacă ar fi așa, atunci mai degrabă ar trebuie să-i fie recunoscător progresismului. Educația clasică pentru care pledează naționaliștii-cu-de-toate a început de fapt exact odată cu epoca medievală prin sinteza remarcabilă dintre principiile creștine și cele ale culturii antice greco-romane, fenomen prin care instituțiile statului roman au fost transformate de-a lungul unui proces lent de reformare care a continuat chiar și în timpul invaziilor barbare, sfîrșind prin a converti inclusiv culturi opuse ethosului creștin, o performanță fără de care cultura și civilizația europeană nu ar fi existat.
