Păcatul a corupt capacitatea noastră de cunoaștere și înțelegere a realității, deturnînd-o în favoarea construcției unei realități alternative, cu adevărul ei infinit redefinibil. Păcatul este corespondentul spiritual al bolii autoimune, care împiedică organismul afectat să identifice răul adevărului alternativ și să se concentreze în schimb asupra eliminării adevărului originar imprimat în ființa noastră. Dar pentru că acest lucru nu este posibil decît odată cu eliminarea ființei noastre, logica păcatului impune producerea omului nou, eliberat de adevăr, după cum logica sfințeniei cere înnoirea omului prin eliberarea de falsul adevăr al păcatului.
