Scopul principal al dislocării lăuntrice este cel al dezorientării și descentrării victimei în raport cu sistemul ei tradițional de valori. Dislocarea produce două tipuri de comportamente. Pe unii îi inhibă, făcîndu-i retrași, nesiguri și speriați de cei din jur, iar pe alții îi stimulează, făcîndu-i să se simtă cu atît mai puternici cu cît sunt mai desprinși de regulile de bun simț și de normele morale cuprinse în fostul sistem de valori. Individul al cărui metabolism spiritual eliberează în urma reușitei operației de dislocare cantități mari de agresivitate este stîlpul noii ordini sociale, el putînd fi lesne cooptat în scopul victoriei revoluției progresiste ori, la fel de bine, „tradiționale”.
Pierderea demnității personale cauzată de programul de dislocare națională (realizată în România prin diferite moduri de pervertire a gîndirii și conștiinței morale, de la recursul la dileme la apelul la gîndirea critică etc) le permite inginerilor sociali să ofere posibilitatea recuperării ei prin aderența la unul din grupurile principale care creează și întrețin opozițiile dominante care structurează noua societate. „Demnitatea națională” sau „demnitatea europeană” sunt formule menite să ascundă eliminarea demnității personale și totodată să împiedice recuperarea ei cu adevărat prin identificarea premeditată a conștiinței și demnității personale cu echivalente colective care oferă titluri nobiliare oamenilor de nimic, conștienți de faptul că nu merită respectul, prețuirea și dragostea celor din jur și că ei înșiși sunt incapabili să respecte și să prețuiască și să iubească pe cineva, confundînd admirația sinceră cu invidia și iubirea cu posesivitatea și gelozia.
