Domnul Cristian Tudor Popescu consideră că „singurul
scop al referendumului pentru familie este unul politic” și că „Referendumul
este o pledoarie pentru mersul pe jos” (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ctp-pentru-mine-acest-referendum-inseamna-o-pledoarie-pentru-mersul-pe-jos-1004264)
Înțeleg că aceste aprecieri nu sînt făcute în
calitate de pasionat de literatură SF, ci în calitate de analist politic. Nu
cred că poți scrie ficțiune dacă-ți lipsește simțul realității; cu atît mai
puțin poți citi realitatea politică fără să posezi un asemenea simț. Dar probabil că domnul Popescu citește
realitatea în cheie ficțională și ficțiunea în cheie realistă. De aici și
exasperările domniei sale, care-mi par sincere, spre deosebire de leșinurile și
perplexitățile domnului Pleșu. Amîndoi resping realitatea, care pare să-i
copleșească: pe domnul Popescu, prin caracterul ei prozaic; pe domnul Pleșu,
prin lipsa ei de bun gust, în primul rînd. Și, de aceea, prozaică.
Bineînțeles că referendumul pentru familie este și
unul politic. Familia este politică, este cetatea mică pe care se întemeiază și
prin care rezistă cetatea mare. Dar poate că domnul Popescu nu este cu totul
pierdut în universul nemărginit și veșnic. Prin „politic” probabil că vrea să
spună „pesedist.” Asupra acestui aspect voi reveni, sper, într-o postare
ulterioară. Dar trebuie reținut în acest caz meritul PSD-ului de a releva, fie
și involuntar, valoarea politică a
familiei.
Familia nu este o afacere privată a unui anumit
număr de indivizi. Ce face individul în privat e treaba lui. Ce face individul
într-o familie, ce face familia în societate, ne privește pe toți. Apariția,
întemeierea unei familii este un eveniment politic. Referendumul pentru familie
nu poate să nu fie unul politic. Altfel nu s-ar numi referendum, ci seară de
rugăciune.
Merită reținută și expresia „Referendumul este o
pledoarie pentru mersul pe jos”. Probabil că în universul paralel în care
trăiește domnul Popescu nimeni nu contestă mersul pe jos. Dar în universul
nostru, pe care domnul Popescu are pretenția de a-l descrie și comenta, mersul
pe jos este pus în discuție. În numele dreptului de a merge în mîini, în curînd
s-ar putea să fim cu toții obligați să mergem în mîini, iar mersul pe jos
ar putea fi penalizat ca formă de intoleranță. Poate că asta nu ar fi neapărat o problemă pentru
domnul Popescu, care pare să fie în formă, dar nu pot să nu-mi fac griji pentru domnul
Pleșu.
Nu știu dacă domnului Popescu îi place să meargă
pe jos. Nu m-ar suprinde să aflu că se teleportează. La fel de bine, nu este
exclus ca domnul Pleșu să leviteze, în special după masa de prînz. Dar există
un număr destul de mare de cetățeni români care ar prefera să meargă pe jos în
continuare. Și nu doar să meargă pe jos, ci și să rămînă în locul în care au ajuns
– pentru a ajunge în locul în care se află: în împărăția pregătită oamenilor de
la întemeirea lumii (Matei 25:34)
La referendumul pentru căsătorie vom merge, e
drept, dar nu pentru că mersul pe jos ajută la sănătate, cum declara domnul
Popescu, ci pentru că de data aceasta mersul pe jos reprezintă o luptă mai mare
și mai grea decît toate bătăliile crunte din istoria noastră: de data aceasta
nu vom lupta pentru a rămîne în viață, nu vom lupta pentru a ne păstra moșia,
pămîntul, credința. Vom lupta pentru a rămîne oameni. Pentru că tot mai mulți
oameni din jurul nostru ne spun că a fi om înseamnă a fi orice altceva.
Pentru domnul Popescu, de pildă, familia poate fi orice:
„familia e una, căsătoria e altceva, că pot exista și alte „viețuiri împreună”.
O familie poate fi formată nu numai dintr-un băiat și două femei - mama și
bunica (cum a fost cazul lui Cristian Tudor Popescu), ci și dintr-un om și un
câine sau o pisică.” (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ctp-pentru-mine-acest-referendum-inseamna-o-pledoarie-pentru-mersul-pe-jos-1004264).
Ca să-i dăm dreptate domnului Popescu, există și
familii de lupi, dar le numim „familii”
doar în mod impropriu și printr-o forțare a termenului „familie”. Familiile de
lupi nu sînt familii pentru că lupii nu trăiesc în cetate. Fiarele și zeii
nu pot alcătui familii pentru că trăiesc în afara cetății (polis). În cetate trăiesc doar oamenii.
Din acest motiv, doar oamenii pot fi numiți ființe
politice.
Din acest motiv, doar familia umană este familie –
pentru că este politică.
Din acest motiv, votul pentru familie este în mod
obligatoriu și unul politic.
Din acest motiv, doar oamenii vor vota pentru
familie, nu și cîinii, nu și pisicile, nu și lupii, nu și zeii, nu și
neoamenii.
Din acest motiv vom merge la vot pentru a vota
„da”.
Pentru că sîntem români. Pentru că sîntem
creștini.
Pentru că sîntem oameni și trăim în cetate și ne
pasă nu doar de noi, ci și de cetate.
Familia este politică, iar votul pentru familie este obligatoriu și unul politic. Asta nu înseamnă că votul pentru familie este un vot pentru un partid politic, ci exact contrariul: înseamnă că nu dorim ca un Politbiuro, ca un birou politic să voteze din nou pentru familie sau în locul ei.
