„Rămîne plebea. Obiceiul politico-amoral care a trimis [la] abator, și în primul și în al doilea război mondial, pleava satelor și a tîrgurilor mici nu a murit.” (Traian Ungureanu, „Cărți de jucat și cărți de citit”, https://r3media.ro/tru-carti-de-jucat-si-carti-de-citit/).
Dl. Ungureanu ne dă o veste proastă: plebea rămîne, ceea ce înseamnă că cine rămîne este plebe. Faptul că rămîi demonstrează că nu ești decît pleavă, adică „ceea ce este lipsit de valoare, de importanță; lucru de nimic. 2. Fig. Om de nimic; lepădătură, drojdia societății” (DEX 2009). Nu rămîi în virtutea unei decizii determinată de un anumit angajament cu locul și istoria ta, ci pentru că, nefiind decît pleavă, nu ești (bun de) nimic și, ca atare, nu poți pleca nicăieri. Nu poți decît să-ți aștepți rîndul la abator.
Dar, în acest caz, reflexul elitelor puterii de a trimite pleava la abator în război nu ar trebui judecat ca unul „politico-amoral”, ci dimpotrivă, ca o acțiune profilactică de eliminare a „drojdiei societății”. Presupun că dl Ungureanu a luat în considerare ironia implicită în argumentul său: cei care rămîn (pentru că nu sunt destul de buni pentru a pleca) sunt întotdeauna destul de buni pentru a fi trimiși să moară pentru cei care pleacă. Dar poate că asta înseamnă că, de fapt, cei care pleacă reprezintă pleava, absența substanței interioare ajutîndu-i să fie purtați mai lesne de curenții vremurilor.
