Mîntuirile alternative pleacă de la prezența unei realități salvatoare: doar ceea ce este salvat deja poate salva. Mai mult, doar prin ceea ce este salvat deja orice salvare este posibilă: misiunea Statelor Unite de a aduce libertate și democrație în lume nu este decît o formă mascată a obligației de mîntuire a lumii primită prin mandat divin. Aceeași misiune era asumată de comunism, care salva lumea prin poporul ales al clasei muncitoare, care reprezenta figura mesianică a slujitorului suferind. În marxismul cultural, imaginea este atribuită minorităților sexuale și oricărui individ respins de societate, chiar dacă această respingere este reacția naturală în fața unei mentalități degenerate. Dar Statele Unite folosesc inclusiv aceste forme de salvare toxică, încurajîndu-le pe de o parte pentru a destabiliza culturile locale tradiționale, pe de alta pentru a putea pretinde ulterior că salvează lumea de falșii salvatori. În orice caz, proiectul unei salvări frauduloase nu poate să nu se degradeze în forme tot mai corupte de salvare, precum în cazul acelor super-eroi care se transformă în anti-super-eroi.
America crede cu disperare în proiectul salvării
lumii pentru că el stă la baza identității americane: a înceta să mai creadă în
obligația salvării lumii înseamnă a înceta să mai creadă în ea însăși și de
aceea America va continua să producă forme distructive de salvare cîtă vreme va
continua să-și asume această identitate. Siguranța mîntuirii inspirată de calvinism tinde să se manifeste ca obligație de a-i mîntui pe toți ceilalți, inclusiv într-o formă secularizată în formele degradate, secularizate ale calvinismului din prezent. De altfel, debarcarea misionarilor americani în România începînd cu 1990 a făcut parte din marea operațiune Overlord de instaurare universală a domniei proiectului american, stăpînul legitim asupra spațiului și timpului. La această mare „lucrare” spirituală misionarii americani conservatori au colaborat – conștient sau inconștient este secundar – împreună cu progresiștii lui Soros, sosit în România odată cu misionarii calvini.
Receptarea favorabilă a misiunii salvatoare americane este asigurată în țările care nu au fost încă salvate în mod decisiv, adică ireversibil, de elitele intelectuale autohtone, care aplică în acest scop teoria alterității, insistînd asupra valorii celuilalt. Așa cum am putut vedea în ultimele trei decenii, intelectualul ortodox consacrat sau laic va privilegia rolul străinului în noua hermeneutică a salvării (natura mesianică a străinului a fost introdusă în spațiul ortodoxiei românești prin pr. Andrei Scrima și dezvoltată inițial în special de intelectualii de dreapta înainte de a fi preluată de ierarhia ortodoxă, cf. https://episcopiahusilor.ro/hristos-departele-aproapele-nostru vezi și la https://episcopiahusilor.ro/ps-ignatie-atunci-cand-suntem-cei-mai-tristi-dezamagiti-si-lipsiti-de-speranta-dumnezeu-este sau la https://episcopiahusilor.ro/ps-ignatie-cea-mai-mare-drama-unui-om-este-sa-fie-singur-sa-fim-mai-sensibili-la-suferintele-celor).
Convingerea naționalismului mistic românesc că suntem salvați în neamul absolut (prin care se pot salva și străinii) este încurajată la fel cum este încurajată convingerea naționalismului civic românesc că ne salvăm prin celălalt, prin străin, prin neamul absolut constituit de alteritățile care mă determină. Este descurajată în schimb vocația persoanei, posibilitatea unei salvări personale prin persoana absolută, care a fost înlocuită fie cu salvarea prin neamul ales (indiferent că este vorba despre neamul ales al unei superputeri mondiale, de neamul ales prin superioritate genetică/etnică sau de clasă ori de neamul ales al marginalilor), fie cu salvarea prin dumnezeul/spiritul/energia din inima/sufletul meu, care mă „salvează” călăuzindu-mă înapoi spre focul divin din care eu sunt o scînteie divină.
Ce face ierarhia ortodoxă, ce fac liderii ortodocși, ce fac preoții și profesorii de teologie ortodoxă în fața acestor salvări alternative? Cei mai mulți și-au ales deja una dintre aceste mîntuiri și o mărturisesc corespunzător. Iar restul nu vede nimic rău în toată povestea: în definitiv, pînă la urmă tot ce contează este să fii salvat, indiferent cum sau de cine.
