duminică, 21 aprilie 2024

Noua ortodoxie și cruciații ei

 

În primul deceniu din post-comunism, copiii și tinerii români își duceau părinții la Biserică. Această cruciadă a copiilor, prin care putea fi recuperat locul sfînt al vieții poporului, a încetat însă odată ce a devenit evidentă intenția clerului superior de a-i duce pe toți direct în absolut, fie în cel al conștiinței divine impersonale, fie în cel al neamului absolut impersonal. Astfel, calea către locurile sfinte a fost pierdută și uitată din nou, dar nu pentru că ar fi fost îngustată de autorități, cum s-a întîmplat în perioada comunistă, ci pentru că prin fonduri europene și prin granturile organizațiilor de binefacere s-au putut deschide căi alternative, mai confortabile, mai sigure și mai rapide, recomandate în același timp de cruciații societății deschise în absolut și de cei ai societății închise în absolut.