Scopul educației nu constă în simpla transmitere a unor deprinderi și cunoștințe mai generale sau mai specializate. Mi se pare că sensul educației nu ar trebui abordat din perspectiva distincției cultură generală vs. instruire specializată. Pusă în relație strictă cu specializarea, cultura generală devine un exercițiu facultativ, prealabil specializării, dar de care ne putem dispensa dacă știm de la început ce vrem, dacă suntem pragmatici, realiști și nu mai vrem să pierdem timpul inutil cu pliante orientative pe care scrie Geografie, Istorie, Limbă și literatură română etc. Iar dacă tipurile de specializare cerute de piața muncii ajung să determine educația, atunci procesul de învățămînt se reduce la o pregătire profesională care face din școală un departament de resurse umane, iar din educație o formă de pregătire/calificare la acel loc de muncă atribuit deja încă din ciclul preșcolar.
După cum este descris pe larg în secțiunea „Școala clasică formează caracterul” din materialul „Ce este școala clasică” (https://www.scoalaclasica.com/ce-este-%C8%99coala-clasic%C4%83), scopul educației constă mai ales în asimilarea acelor deprinderi și cunoștințe care oferă posibilitatea dezvoltării caracterului moral, ale cărui baze trebuie puse în primii ani de viață ai copilului pentru a putea deveni cu adevărat lucrătoare. Caracterul moral se dezvoltă prin exersarea discernămîntului moral și intelectual, adică prin cultivarea capacității umane de a deosebi între bine și rău, adevăr și minciună.
Definirea
educației ca proces de formare profesională desființează educația în sensul ei
propriu. Nu știu dacă noțiunile de bine și de rău sunt eliminate (prin
relativizarea lor) pentru a servi educației tehnologice sau dacă, dimpotrivă,
educația tehnologică este promovată întrucît servește eliminării noțiunilor de
bine și rău, adevăr și fals. Dar este evident că profesionalizarea individului
printr-o educație amorală și desprinsă de memorie pentru a permite atașamente artificiale duce la dezumanizarea lui, după cum dezumanizarea individului
favorizează tehnologizarea lui. O educație care-l împiedică pe om să ajungă la umanitatea comună, universală, refuzîndu-i cunoașterea propriului trecut și a propriului loc nu este o educație, ci un program de ștergere a identității umane. Pentru ca acest program să fie cu adevărat eficient, este necesară derularea lui de la cele mai mici vîrste, astfel încît germenii creșterii omului să fie neutralizați pentru totdeauna. De aici și obligativitatea înscrierii copiilor la grădiniță de la vîrsta de trei ani (https://www.portalinvatamant.ro/articole/noutati-97/atentie-parinti-grupa-mijlocie-la-gradinita-devine-obligatorie-din-2023-10960.html).
La fel de evident este că această formă de instrucție școlară care a înlocuit educația clasică urmează unei etape anterioare dintr-un proces mai cuprinzător, în cursul căreia generațiile actuale de părinți au fost în prealabil dilematizate prin doze mortale de relativism moral și epistemologic, astfel încît să conteste necesitatea acelor discipline care ar putea contribui la dezvoltarea caracterului propriilor lor copii. Nu în ultimul rînd, prin liderii ortodocși, ortodoxia a fost făcută să participe la acest proiect, justificînd etica corporatistă și dezvoltarea personală ca forme autentice de conștiință creștină.
