Deși refuzul generalizării este invocat aparent sub pretextul introducerii în discuție a unor nuanțe și aspecte particulare, propunerea „să nu generalizăm!” nu este în general nimic altceva decît un caz particular de generalizare, prin care se urmărește împiedicarea formulării unei concluzii generale. În plan moral, concluzia constituie o judecată morală. Dar o judecată morală este refuzată în general în epoca actuală din simplul motiv că toți oamenii sunt în general buni. A afirma despre cineva că nu este bun înseamnă a contesta consensul moral general despre bunătatea oamenilor în general.