Părinții care-și amăgesc copiii spunîndu-le cît de frumos este la grădiniță sau la școală îi trădează, aruncîndu-i nepreveniți în prăpastia unei cumplite dezamăgiri. Este adevărat că oricum o mare parte dintre părinții de astăzi și-au trădat deja copiii cînd le-au pus în mînă încă de la doi, trei ani un smartphone, o tabletă sau telecomanda televizorului. Însă un copil normal va avea o reacție de respingere a grădiniței sau școlii după experiența primei zile. Nu pentru că este singur printre străini adulți, ci pentru că este singur printre străini cărora nu le pasă de el orice i s-ar întîmpla. Un copil crescut acasă, nu pe tabletă, va fi speriat în egală măsură și de străinii de vîrsta lui care nu știu să se joace cu o jucărie din simplul motiv că n-au avut niciodată una. Nu au avut decît jocuri virtuale.
Părinții care au mai rămas normali în zilele acestea nu-și duc copiii la grădiniță sau la școală fără să le fi pus în buzunarul inimii fărîmiturile, miezurile care, presărate pe drum, îi vor ajuta pe copii să revină acasă. Și în nici un caz nu-i duc la grădiniță sau la școală fără să-i pregătească pentru lupta cu vrăjitoarele din căsuța de turtă dulce (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/03/despre-vraji-si-vrajitoare.html; vezi și la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2017/03/neziua-barbatului.html).
Dar spre deosebire de povestea Fraților Grimm, în căsuța de turtă dulce a școlii deschise de astăzi copiii nu sunt puși la îngrășat, ci la slăbit. Mai precis, sufletul lor este slăbit prin hrănirea minții și inimii lor cu hrana stricată a minciunii (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/07/peter-kreeft-zece-minciuni-ale-culturii.html).