Conservatorismul decorativ este un caz particular al conservatorismului oportunității (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/03/conservatorismul-oportunitatii.html); deși asigură la rîndul lui supraviețuirea economică și socială a practicantului și servește direct sau indirect ideologiile libertății (adică ideologiile autonomiei pieței sau individului), conservatorismul decorativ este mai ales un accesoriu al nobleței intelectuale. El nu conservă în realitate nimic, ci îi oferă celui care și-l revendică strălucirea tulburătoare a unui trecut nobil care nu-l obligă în nici un fel. Potrivit acestei înțelegeri a conservatorismului, valorile sunt protejate în mediul sigur al trecutului sau, după cum vom vedea în continuare, al viitorului, iar această specie mutantă de conservator pretinde că nu este decît un martor pasiv al trecutului sau, dimpotrivă, un vestitor inocent al viitorului. Dar în conservatorismul decorativ, valorile lipsesc în mod necesar și vizibil din prezent, iar estetul conservator este primul care s-o recunoască: „Oriunde te uiți, vezi fețe patibulare, ochi mohorîți, maxilare încrîncenate, fețe urîte, guri vulgare, trăsături rudimentare.”
Tocmai pentru că, la rîndul lor, liderii ortodocși recunosc și promovează doar un astfel de conservatorism, este posibil ca unul dintre reprezentanții lui să fie omagiat de Purtătorul de cuvînt al BOR:
„Domnul Horia-Roman Patapievici este unul dintre acei foarte rari intelectuali europeni care prin înălțimea culturală, imaginație morală, onestitate intelectuală și profunzimea gândirii personale, recuperează fertil și sintetizează original în opera lor valorile constant fondatoare ale rafinatei culturi enciclopedice răsărite din întâlnirea științei cu credința și a spiritualității creștine cu ceea ce conservatorismul luminat numește lucruri permanente. Ceva posibil doar prin întreținerea salvatoare a conversației neîntrerupte cu trecutul și marile sale spirite.” (https://www.qmagazine.ro/omagiul-bisericii-pentru-horia-roman-patapievici/)
Însă contrar
convingerii dlui Bănescu care pare să decurgă din aceste rînduri, lucrurile
permanente nu sunt ideile, oricum ar fi ele, conservatoare sau progresiste.
Lucrurile permanente sunt lucrurile care sunt permanent adevărate, chiar și
atunci cînd au dispărut într-un anumit moment istoric. Poate că această înțelegere defectuoasă a conservatorismului explică predispoziția zonei ortodoxe fundamentaliste pentru naționalismul mistic.
Lucrurile permanente pot să dispară pentru o vreme tocmai pentru că sunt lucruri concrete, determinate de o anumită așezare a omului în lume. Problema este că atunci cînd au dispărut nu mai pot fi apărate. Dar aceasta este exact condiția cerută de conservatorii români pentru a le apăra: lucrurile permanente sunt invocate în mediul intelectual creștin sau conservator din România doar în măsura în care au dispărut în timp ce sunt ignorate, distruse sau lăsate să fie distruse în măsura în care încă mai există.
Propunerea utopică a PS Sofian Brașoveanul de a identifica și cultiva valori chiar dacă formele care le-au întrupat au dispărut este nu doar absurdă, ci și anticreștină:
„Bineînțeles că vor mai rămâne încă şi sate asemănătoare cu ceea ce a fost satul tradițional, însă transformarea ireversibilă a întregii lumi, deci şi a satului, este o evidență de care trebuie să ținem seama.
Cu dispariția țăranului, așa cum l-am cunoscut, dispar şi o serie de valori. Cei conștienți de însemnătatea pentru poporul nostru a modului de viață al comunităților rurale vom face tot posibilul pentru a sprijini pe mai departe aceste comunități. Totuși, ținând seama de schimbările pe care satul le va suferi în actualitate şi în viitor, preocuparea noastră trebuie să fie nu atât menținerea în viață a unor forme, acolo unde ele nu mai sunt viabile, cât mai ales identificarea şi cultivarea valorilor care au generat formele respective. Formele sunt efemere, valorile eterne.” (PS Sofian Brașoveanul, „Pledoarie pentru un sat spiritual”, Deisis, nr. 27/2019, https://www.cbrom.de/index.php/slujitori/ps-sofian-brasoveanul/articole/1077-ps-sofian-brasoveanul-pledoarie-pentru-un-sat-spiritual, subl. mea, G. F.)
Fără să recunoască merite deosebite trecutului și refuzînd la fel ca alți practicanți ai conservatorismului decorativ virtuțile prezentului, dl Ioan-Aurel Pop pare să propună un fel de conservatorism de perspectivă, un conservatorism al viitorului:
„Ne lipsesc, cu siguranță, spiritul de solidaritate, de întreprindere, dar şi o educație performantă, ca şi o elită politică demnă de încrederea românilor. Ne lipsesc şi cultul muncii şi al competenței. […] Ne prisosesc, însă, vorba în detrimentul faptei şi netemeinicia, neseriozitatea în detrimentul demnității.
[…] Cert este că vechea imagine proastă moștenită din istorie s‑a îngroșat în deceniile din urmă din cauza noastră, a contemporanilor, incapabili de cinste și corectitudine și, mai ales, de muncă stăruitoare și de demnitate.
[…] Prin urmare, dacă noi, românii maturi, vom fi fiind proști, neputincioși și corupți, măcar adolescenții ne sunt deștepți. Că nu ne pricepem sau nu vrem să‑i ținem în țară, asta este altceva. Europei civilizate îi convine de minune «libera circulație» a elitei noastre intelectuale, în detrimentul «vulgului», care poate să mai aștepte. Totuși, măcar de un lucru suntem siguri: elevii și tinerii nu ne sunt proști!” (Ioan-Aurel Pop, „Tu, fericită Austrie, căsătorește‑te!” Contemporanul, nr. 2, febr. 2023, p. 11-12 https://www.contemporanul.ro/istorie-documente-politica/tu-fericita-austrie-casatoreste%e2%80%91te.html)
Prin urmare, românii sunt „perdanți ca model de civilizație” nu doar pentru mentalitatea austriacă și nu doar „manualele actuale de istorie din Austria îi ignoră pe români ori îi pomenește negativ”, ci și unii conservatorii români, care se simt răzbunați însă de tinerii deștepți din România. Dar cum vor putea reprezenta tinerii viitorul României cînd prezentului ei nu-i acordăm nici o șansă?
