Crucea este condiția ascultării de Hristos. Crucea aduce suferință, dar asta nu înseamnă că orice suferință este o formă de purtare a crucii. De regulă, suferința omului nu are nici o legătură cu jertfa creștină și ține de neputințele trupului într-o lume căzută precum și de încăpățânarea omului de a-și împlini propria voință. Sistemele morale necreștine promit reducerea sau cel puțin amînarea suferinței printr-o viață echilibrată; noul creștinism terapeutic oferă în plus și un strop de fericire.
Dar cu toate că suferința creștină nu poate fi trăită decît de creștini, ea nu este expresia suferinței personale a creștinului; ea nu este determinată de ostilitatea lumii, care-l respinge pe creștin pe măsură ce el respinge lumea, nici de faptul că lumea îl consideră un străin și chiar o amenințare la adresa ordinii cetății și nici măcar de faptul că lumea l-ar putea tortura sau ucide prin răstignire, prin aruncarea la fiare sălbatice sau mai degrabă prin mijloacele umaniste permise de noile tehnologii. Suferința creștină este determinată de faptul că orice le-ar face lumea creștinilor, în realitate lui Hristos îi face (Matei 25, 31-46).
Nu există decît o singură suferință creștină: suferința lui Hristos, Care suferă mai mult pentru cei care-L chinuie decît din cauza rănilor provocate de persecutorii Săi. Nu există decît o singură cruce, Crucea lui Hristos, pe care lumea o admite doar în măsura în care este asigurată că nu înseamnă ceea ce înseamnă: judecarea lumii. Aceasta este crucea de care lumea se teme și din acest motiv se teme și de orice purtător al crucii, ajungînd să-l urască în măsura în care acesta refuză să primească alte cruci, reinterpretate, în locul crucii lui Hristos.
Pentru a-L urma pe Hristos trebuie în primul rînd să-L cunoaștem, sarcină tot mai complicată odată cu disponibilitatea noilor generații de teologi, inclusiv ortodocși, de a-l redefini și pe Hristos odată cu întreaga învățătură creștină. În al doilea rînd, trebuie să ne lepădăm de noi și de o lume reinterpretată la rîndul ei. Totul este falsificat în creștinismul actual: Hristos, omul, lumea, sensul lepădării de noi înșine, înțelegerea suferinței.
„Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Nu putem purta crucea cînd suntem plini de noi. Pentru că această cruce este crucea lui Hristos, doar El o poate purta și de aceea noi nu o putem purta decît în măsura în care suntem plini de El.
