Acolo unde populației îi este refuzat accesul la propriile resurse alimentare, la propriile păduri, cîmpii și ape, la un sistem național de sănătate și la un sistem național de educație, nu la unul proiectat de „experți” internaționali angajați de diverse corporații supranaționale, statul național a dispărut, fiind înlocuit cu o autoritate străină de națiune.
Acolo unde familia naturală a fost înlocuită cu o formă de asociere care a transformat atașamentul față de comunitatea umană, națională și locală într-unul față de o minoritate sexuală sau ideologică, familia naturală a dispărut, fiind înlocuită cu ceva străin și opus familiei.
Acolo unde conștiința civică națională a fost înlocuită cu o conștiință civică globală, națiunea a dispărut, fiind înlocuită cu autoritatea străinului.
Acolo unde credința creștină tradițională a fost înlocuită cu un sistem moral dedicat asistenței sociale, unde vestirea Evangheliei a fost înlocuită cu activismul civic, unde iubirea jertfelnică a fost înlocuită de spiritul toleranței, Biserica națională a dispărut, fiind înlocuită cu o autoritate străină de credința creștină.
Scopul acestor înlocuiri este înlocuirea omului cu ceva străin de om. Aceasta înseamnă că natura crizei provocată de înlocuirea tuturor instituțiilor destinate ocrotirii nu a drepturilor omului, ci a omului însuși, nu este una politică sau economică. Este una spirituală. Natura spirituală a crizei nu constă în slăbirea sau chiar în pierderea credinței, așa cum se străduiesc să ne convingă autoritățile noului creștinism. Slăbirea credinței ușurează doar realizarea marii transformări și reprezintă cel mult un efect, nu o cauză a crizei. Natura spirituală a crizei ține de înlocuirea spiritualității creștine cu una demonică, așa cum slăbirea credinței favorizată de noua ierarhie bisericească urmărește înlocuirea credinței în Hristos cu credința în antihrist.
