Sunt două lucruri fundamentale pe care apărătorii actuali ai ortodoxiei par hotărîți să nu le recunoască. În primul rînd, credincioșilor le este ascuns faptul că ideologia de gen nu reprezintă un aspect opțional al noii ordini sociale întemeiată pe principiul redefinirii realității. Odată ce ai acceptat să participi la o realitate redefinibilă, totul este redefinit: legile utopiei nu sunt limitate la spațiul virtual.
Departe de a
putea fi ținute sub control așa cum speră și propun liderii ortodocși (https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/noile-realitati-143022.html),
noile realități tind să înlocuiască vechea realitate, așa cum noua ortodoxie a
înlocuit-o deja pe cea tradițională. Digitalizarea comunicării și a
cunoașterii, ideologia de gen, ortodoxia psihoterapeutică, condiționările
bio-sanitare, sunt mijloacele indispensabile în vederea realizării acelei vieți
lipsită de efort, de suferință și frică pe care ne-o dorim și pe care
stăpînitorul acestei lumi desprinsă de Dumnezeu ne-o oferă. Dacă acceptăm una
singură dintre aceste condiții, devenim obligați să le acceptăm pe toate. Nu
putem pretinde să ni se ofere posibilitatea de a trăi într-o realitate parțial redefinibilă, doar pe ici, pe colo, pe unde ne convine nouă. Redefinirea realității se face începînd cu temelia ei. De aceea și proiectul modernizării României a presupus distrugerea monumentelor ei simbolice pînă la temelie pentru a fi apoi înlocuite prin „restaurare”, cum s-a întîmplat în timpul lui Carol I (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/02/paladiu.html) sau prin reproiectare cum s-a întîmplat în timpul comunismului și mai ales în perioada neo-liberală de după 1990.
De fapt, insistența asupra unui aspect secundar din noua realitate, și anume asupra ideologiei de gen, are rolul de a ascunde înlocuirea unuia dintre stîlpii de rezistență ai înțelegerii tradiționale a realității reprezentat de spiritualitatea ortodoxă, care a fost adaptată între timp la nevoile de confort psihologic ale omului de astăzi.
Cei care contestă introducerea Religiei printre disciplinele de Bacalaureat o fac pentru că au impresia falsă că Religia, cel puțin în ce privește cultul ortodox, ar avea vreo legătură cu vechea credință creștină. Se înșală: noua ortodoxie se reduce la o schemă motivațională cu ajutorul căreia elevul învață să se împace cu sine și cu lumea și să fie nu doar orice ar putea fi, ci și orice i s-ar cere să fie. Prin urmare, locul Religiei-cultul ortodox printre disciplinele de bac este justificat nu doar ca formă de cultură generală, ci și ca o formă de disciplină emoțională/psihologică care le dezvoltă elevilor o viteză sporită de adaptare la o lume în permanentă schimbare, schimbare determinată de revoluția redefinirii permanente. În acest sens, liderii ortodocși au dreptate să ceară eliminarea ideologiei de gen, întrucît aceasta reprezintă o formă primitivă de transformare a sinelui în comparație cu ortodoxia self-help, care se poate regăsi în următoarea definiție a acestui tip de mentalitate:
„Auto-ajutorarea (self-help) sau auto-îmbunătățirea (self-improvement) este o îmbunătățire realizată prin propria călăuzire de sine – din punct de vedere economic, intelectual sau emoțional – adesea cu o bază psihologică substanțială.
Atunci cînd sunt implicați în auto-ajutorare, oamenii folosesc adesea informații disponibile public sau grupuri de sprijin, atît pe internet, cît și în persoană, unde oamenii în situații similare se adună laolaltă. De la exemplele timpurii din practica juridică autonomă și a sfaturilor prietenești, conotațiile cuvîntului s-au răspîndit și se aplică adesea în special educației, afacerilor, psihologiei și psihoterapiei, distribuite în mod obișnuit prin genul popular al cărților din categoria self-help. Potrivit Dicționarului de psihologie, beneficiile potențiale ale grupurilor de auto-ajutorare, pe care profesioniștii se-ntîmplă să nu le poată oferi întotdeauna, includ prietenie, sprijin emoțional, cunoaștere prin experimentare, identitate, dobîndirea unui sens în viață și un sentiment de apartenență.” (https://en.wikipedia.org/wiki/Self-help)
Celălalt lucru pe care nu-l vom afla de la actualii apărători ai ortodoxiei este că Hristos este de prisos în această nouă normalitate. Hristos a fost deja înlocuit cu omul, așa cum credința ortodoxă în mîntuirea oferită de Hristos a fost înlocuită cu mîntuirea pe care ne-o oferim singuri în cadrul ortodoxiei self-help. Cine mai are nevoie de Hristosul real, cînd are la dispoziție hristosul redefinibil? De ce am mai răspunde chemării lui Dumnezeu, cînd ne simțim chemați de noi înșine? De ce să ne limităm la redefinirea prin identitatea sexuală, cînd ne putem redefini prin identitatea unui gen necreat, nemuritor și atotputernic?
