vineri, 10 martie 2023

Patriarhia Română este singura alternativă pe linie de credință

 

Încerc să înțeleg o afirmație făcută recent de președintele Camerei Deputaților:

 

„După 30 de ani de discriminare și inechitate, în sfârșit se face dreptate pentru Mitropolia Basarabiei, care este singura alternativă pe linie de credință din Republica Moldova la biserica subordonată direct Patriarhiei Moscovei.” (https://www.national.ro/news/ciolacu-a-dat-vestea-se-face-dreptate-pentru-mitropolia-basarabiei-790143.html)

 

Este vorba despre un proiect de lege prin care îi este restituită Mitropoliei Basarabiei o clădire în care a funcționat un seminar teologic și care astăzi găzduiește blocul doi al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova (https://www.zdg.md/stiri/stiri-sociale/biblioteca-nationala-va-putea-folosi-in-continuare-spatiile-aflate-la-dispozitia-ei-prima-reactie-a-mitropoliei-basarabiei-in-legatura-cu-proiectul-guvernarii-de-la-chisinau/). Este un proiect de lege care urmează să fie supus votului în parlamentul moldovenesc.

Mi se pare gravă caracterizarea Mitropoliei Basarabiei ca „singura alternativă pe linie de credință din Republica Moldova la biserica subordonată direct Patriarhiei Moscovei”. În ce constă această alternativă pe linie de credință? Reprezintă o biserică subordonată Patriarhiei Române o alternativă pe linie de credință față de o biserică subordonată Patriarhiei Moscovei? A încetat Biserica Ortodoxă Rusă să mai fie creștină? Care este atunci credința Patriarhiei Moscovei? Credința în Putin? Iar alternativa este credința în Biden?

Dl Ciolacu continuă: „Pe viitor, Mitropolia Basarabiei – sub ocrotirea Bisericii Ortodoxe Române, își va ocupa locul binemeritat în societate și va putea contribui pe deplin la formarea educației spirituale și culturale a cetățenilor Republicii Moldova”. Mă întreb în ce fel va putea BOR să ocrotească Mitropolia Basarabiei, avînd în vedere contribuția liderilor ortodocși români la realizarea unei ortodoxii deschise, compatibilă cu societatea deschisă. Din acest punct de vedere, bibliotecarii moldoveni nu au de ce să se teamă că investițiile Fundației Soros, a Ambasadei SUA și a Fundației Bill și Melinda Gates au fost inutile (https://agora.md/2023/03/10/bibliotecarii-sunt-nemultumiti-de-intentia-autoritatilor-de-a-transmite-cladirea-bibliotecii-nationale-mitropoliei-basarabiei-deputat-pas-nu-este-o-retrocedare-dar-un-gest-de-bunavointa): toată lumea știe că liderii ortodocși sunt oameni de echipă (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/03/realitatea-este-o-treaba-de-echipa-iar.html)