Ieroboam, primul rege al regatului israelit de Nord, a fost un rege idolatru, care a încălcat legea lui Dumnezeu în patru moduri principale: „1.) a schimbat simbolurile închinării, introducând imagini asociate cu închinarea păgînă interzisă clar de Dumnezeu; 2.) a schimbat centrul închinării, departe de cel desemnat de Dumnezeu; 3.) a schimbat preoția, renunțînd la tribul ales al lui Levi; 4.) a schimbat data sărbătorilor” (Wayne Brindle, “The Origin and History of the Samaritans”, Grace Theological Journal, 5.1, 1984, p. 62). Nu atît idolatria lui Ieroboam (istoria poporului evreu este plină de lideri idolatri), cît sincretismul amestecării iudaismului cu alte religii face ca întregul Regat de Nord să cadă sub blestemul risipirii, fapt care avea să se petreacă în timpul cuceririi asiriene din 721 î.Hr.
Este important de amintit că asirienii promovau sincretismul religios ca măsură de integrare în imperiu: „Asirienii considerau că o condiție esențială a funcționării statului era unificarea elementelor etnice eterogene din principalele orașe și provincii ale imperiului și transformarea lor în unități locale de coeziune în cadrul unei societăți asirianizate” (H. Tadmor, “The Period of the First Temple, the Babylonian Exile and the Restoration,” în A History of the Jewish People, H. H. Ben-Sasson, ed., Cambridge, 1976, p. 137, citat în Wayne Brindle, art. cit., p. 59).
Principiul de guvernare în imperiul asirian urmărea relocarea populațiilor din regiunile cucerite, o formă de inginerie demografică pe care au experimentat-o și țările est-europene după 1990, indivizii calificați bucurîndu-se în UE ori SUA de aceeași ospitalitate cu care erau aduși în antichitate în centrele asiriene: „De regulă, segmentul de elită din populație era selectat printr-un proces atent. Acest grup includea oameni cu înaltă calificare: meșteșugari, savanți și elite culturale, a căror strămutare în inima imperiului aducea cunoștințe și bogăție. Capitalele imperiului, Ninive, Kalhu și Assur erau bine populate cu oameni din întregul imperiu, îndeplinind un rol esențial în construirea monumentelor de lungă durată ale Asiriei, inclusiv faimoasa Bibliotecă Regală din Asurbanipal.” (https://en.wikipedia.org/wiki/Resettlement_policy_of_the_Neo-Assyrian_Empire)
Indiferent de predispozițiile posibile ale samaritenilor față de unitatea transcendentală a religiilor, ele au fost încurajate și cultivate sub ocupația asiriană, fapt care face cu atît mai important dialogul dintre Hristos și samarineanca din capitolul 4 al Evangheliei după Ioan despre adevărata religie și despre adevăratul Dumnezeu.
Imperiile luminate știu că amestecul constant de populații și religii servește stabilității și prosperității imperiului. Unitatea politică și spirituală este mai ușor de realizat între oameni cărora nu le mai aparține nimic și care nu mai aparțin de nimic. Din perspectiva imperiului și a elitei intelectuale care-l reprezintă, religia și cultura nu sunt decît factori de coeziune în cadrul unei societăți asirianizate, romanizate, sovietizate, europenizate, americanizate…
